ISTORIA ROMANȚATĂ Prințul de la … bloc

Eugen ȘENDREA

Legea 63 din 1974, de Ocrotire a Patrimoniului Cultural Național, cu toate deficiențele ei, a avut un mare rol în salvarea avuției istorice, artistice și culturale. Pînă atunci, timp de trei decenii, o imensă avere constînd din imobile, monumente istorice, cărți vechi, documente, mobilier, tehnică, mărturii fotografice, îmbrăcăminte, bijuterii, etc., au fost distruse de „iubitorii URSS” pe motiv că ele au aparținut „clasei exploatatoare”. Alte valori însumînd miliarde de dolari au luat drumul străinătății, îmbogățind muzee din Viena, Budapesta, Berlin, New York, Tel Aviv, etc. Pentru stoparea distrugerii patrimoniului și recuperarea unor bunuri, începînd din 1976 au făcut front comun Poliția județeană Bacău și Oficiul de Patrimoniu Bacău. Pe 30 iulie 1977, însoțit de maiorul Dumitru Cristea, care „răspundea pe linie de patrimoniu”, ne aflam la Roman. Scopul deplasării noastre aici era o convorbire cu nici mai mult nici mai puțin decît un prinț – Emil Gr.Ghyka-Deleni, în vederea recuperării unor bunuri istorice, artistice și culturale dispărute de la castelul din Deleni – Suceava. Pe atunci, prințul avea „domiciliul forțat” în Roman, aflîndu-se sub o strictă supraveghere „ca dușman al poporului”, deși sărmanul era complet inofensiv la cei 86 de ani împliniți. În oraș trecea ca o figură pitorească. Avea barbișon și mustăți „a la Napoleon al III-lea”, iar îmbrăcămintea ca la începutul veacului, „cu haină și pantaloni golf”. Lumea îl privea diferit: unii cu compătimire, alții că „a supt sudoarea poporului”, el și familia sa. Ieșirea sa pe stradă făcea deliciul și amuzamentul copiilor… Provenit din familia domnitoare a Ghiculeștilor, prințul Emil Ghika primise o educație aleasă, devenit doctor în mecanică al Universităților din Paris, Liege și Berlin. Naționalizarea îl prinsese la castelul din Deleni. Ca atîția demnitari români, a făcut și el un număr de ani „cunoștință” cu „Canalul”. Eliberat, este trimis cu domiciliul forțat la Roman, unde putea fi mai ușor…supravegheat. Pentru el, anii ce au urmat au fost un adevărat calvar. A locuit un timp într-o cameră mizeră, fără nici un sprijin. S-a apucat de „muncă cinstită”, reparînd vestitele mașini „Singer” pe la diverse gospodine. A fost „băiat cuminte” și în 1970 a primit un apartament cu două camere, nu departe de centrul orașului. În dimineața zilei de 30 iulie 1977 l-am întîlnit pe prinț. Iată ce povestește acesta privind dispariția unor valori ce aparțineau nu numai familiei sale, ci și patrimoniului țării. „În noaptea de 4 /5 martie 1949 mă aflam la moșia părinților și străbunilor ei de la Deleni, într-o cameră din partea de sud a castelului. Dormeam, cînd o bubuitură strașnică, urmată de altele în ușa cea mare a clădirii, m-au făcut să mă trezesc. Un bolnav distrusese vitraliul de la ferestre. O larmă incredibilă, țipete, urlete, înjurături se auziră. Servitorul meu, alb la față, doar în cămașă și pantaloni de pijama, îmi spuse să fug că țăranii atacă castelul și imediat vor pătrunde în interior. Așa a și fost! Abia am reușit să mă îmbrac. Ies în capătul scării, cînd ușa cedă și înăuntru năvăliră cîteva sute de oameni. Pe unii îi cunoșteam, ca oameni care au lucrat la noi, dar pe alții îi vedeam pentru prima dată. Un individ cu o scurtă din piele căruia toți îi spuneau „tovarășul Haim” îi conducea. El dădea ordinele. Doi țărani m-au prins și mi-au legat mîinile la spate. Unii m-au scuipat și-mi aduceau injurii. Și atunci a început dezastrul… Un țigan mătăhălos, după ce s-a schimonosit în oglinda mare de pe hol, a aruncat cu toporul în ea făcînd-o bucăți. Era o oglindă venețiană din sec.XVII adusă de bunicul meu. Valora o avere! Alții au intrat în bibliotecă. Cu brațele sau în saci, erau scoase cărți vechi de cîteva sute de ani și duse în sate. Erau și manuscrise, unele unicate împodobite cu miniaturi în aur, mărturii despre istoria neamului. Alții le rupeau filele chiar acolo pe loc. Tapiserii din sec.XVII – XVIII erau smulse și furate. Mobilierul era fie distrus cu topoarele, fie transportat. Tablourile în schimb au fost „cruțate” și trimise de către „tovarășul Haim” „la centru”. Ele erau semnate de Grigorescu, Aman, Tonitza, dar și de Giorgione, Gainsborough, Gaugain și alții. Odată cu ele au plecat și vasele de porțelan japoneze și chinezești, galleurile, statuetele din fildeș, os sau jad. Firește, bijuteriile familiei n-au scăpat. O casetă cu circa 11 kg de metal prețios și pietre nestemate a fost ridicată. Două săptămîni a ținut jaful, după cum am aflat mai tîrziu. Mi-au luat inclusiv „inelul cu pecete”. După eliberarea mea am încercat să dau de urma lor. Dispăruseră toate ca și „tovarășul Haim”. Am încercat și noi să le găsim și am descoperit doar următoarea notă: „La moșia Deleni s-au găsit 2 curci, un vițel de 3 luni, o masă, un pat, 6 scaune, 1 scrumieră (!?), 5 pahare țuică, 1 borcan sticlă, 3 țoale lînă, 1 tigaie pentru friptură…”

Începuse distrugerea istoriei românești…