ISTORIA ROMANȚATĂ Ultima aventură a tezaurului „Cloșca cu puii de aur”

Septembrie 1916. Trupele germane înaintează spre inima țării. Pericolul ocupării Bucureștiului părea iminent. În această situație, guvernul român hotărăște și mută la Iași întreg aurul Băncii Naționale. Cîteva luni mai tîrziu, situația militară pentru România, într-adevăr, devine alarmantă. În baza unei convenții între guvernul rus și cel român, în decembrie, într-un deplin secret, un tren special transportă o comoară fabuloasă aparținînd poporului român, 314.580.456 lei aur, precum și bijuteriile reginei Maria, evaluate la șapte milioane lei aur. Conform înțelegerii, totul este depozitat în Palatul Armurilor din Kremlin. În iulie 1917, frontul se afla la Mărășești. Pericolul ocupării Moldovei se situa la cea mai mare cotă. Germanii păreau invincibili. În mare grabă se stabilește de către guvernul român ca și cealaltă parte a tezaurului să fie trimisă „la loc sigur”, în Rusia. Cu pază strașnică, ocolind toate pericolele, comoara ia drumul Moscovei. Mai erau valori, efecte și obiecte de preț depuse spre păstrare de particulari. Apoi, obiecte de artă din Pinacotecă, Muzeul Kallinderu, Muzeul Național de Antichități, colecția N. Bălănescu, odoarele de la mănăstirile Slatina, Agapia, Neamț, Secu, Bistrița, Horezu, Arnota, bijuterii de aur antice, Rhytonul aurit de la Poroina. Firește, cea mai importantă piesă era „Cloșca cu puii de aur”. Transportul sosește fără prea mari probleme și este depozitat la Palatul „Casei de împrumut și depozite de stat” din Moscova. Totul a fost luat în primire de însuși guvernul rus cu proces-verbal și cu obligația „să-l păstreze și să-l înapoieze, transportîndu-l în România, sub garanția onoarei sale și cu girul puterilor aliate”. Pînă aici, toate bune și frumoase, deși mulți finanțiști, printre care și bancherul M. Blank, erau de părere ca tezaurul să fie dus în America sau Anglia. Și totuși, guvernul român se hotărăște pentru Rusia. De ce? Răspunsul e unul singur: guvernul român credea că „o asemenea procedare ar fi dovedit neîncredere și o jignire pentru statul rus, pe al cărui teritoriu se făcea tranzitul”. Și unde mai pui că rușii ne erau aliați!… Cum vor răspunde rușii gentileții și încrederii României, vom vedea imediat.

Victoriile armatei române, încheierea păcii, restabileau poziția României în lume. Firește, după război erau de făcut multe în țară. Pentru aceasta era nevoie de bani. Imediat se face apel la sovietici pentru a retrimite tezaurul integral în România. Dar…liniște! Sovieticii nu văzuseră și nu primiseră nimic! Abia prin 1928 ministrul culturii, acad. Lunacearski, „preciza” că „obiectele evacuate din România au fost primite de noi și depozitate în locuri corespunzătoare. Ele sînt păstrate în condiții ideale și au fost studiate și descrise din punct de vedere științific”. Atît! Au trecut anii. Ne aflăm în anul 1956. Deodată, telexurile din toată lumea transmiteau vestea că prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri al URSS se „transferă guvernului român un bogat tezaur istoric și artistic”. Cît despre bani, nici o vorbuliță. Dar, cum se ajunsese la descoperirea tezaurului, cînd mulți îl credeau pierdut, iar alții susțineau că e împărțit pe la diverse muzee sovietice? Istorioara e simplă. Cică un general, Andrei Vedenin, urmărea restaurarea bisericii „12 Apostoli” din Kremlin. Din întîmplare, zărește niște icoane „în stil necunoscut” așezate pe un perete. Mergînd cu investigațiile ajunge „la marele depozit”, unde zăceau „în perfectă rînduială, lăzile vechi cu tezaurul român”. În România, vestea descoperirii tezaurului a produs o bucurie imensă. Imediat se alcătuiește o delegație română pentru a prelua transportul. Din delegație fac parte Mihail Ralea, Tudor Arghezi, Andrei Oțelea, Gheorghe Oprescu, generalul Vasiliu Rășcanu. Înainte de sosirea delegației române la Moscova, în sălile Gheorghievski și Vladimirovski de la Kremlin se organizase cu obiectele din tezaur o expoziție după ce „o zi și o noapte specialiștii sovietici lucraseră pentru aducerea obiectelor în cea mai perfectă stare”. Delegația română, împreună cu 1.000 de invitați, au pătruns în cele două săli. Ce a urmat? „Ceea ce se prezintă ochilor – scria Gheorghe Oprescu, era de o bogăție fabuloasă, așa cum sînt descrise tezaurele din 1001 de nopți. Într-o vitrină din prima sală trona Cloșca cu puii, așa cum unii dintre noi, cei mai bătrîni, au văzut-o acum 40 de ani”. Tudor Arghezi telefonează: „Zguduit și emoționat ies din Kremlin, unde am văzut cu ochii mei și am pipăit cu degetele mele Cloșca cu puii”. Pictorul Marius Bunescu, în schimb, cade leșinat pe o bancă, de unde își revine abia după două ore. În două vagoane blindate sînt încărcate lăzi speciale cu cîte două peceți speciale de plumb ruse și române, 39.320 de piese. Inventarul era cuprins în „trei volume groase de o palmă cu 8.633 diviziuni”. Sub pază militară, trenul special cu cele două vagoane sosește în gara Mogoșoaia la 15 august. Între 15-21 august, la Muzeul de artă al Republicii vor fi descărcate toate lăzile. Apoi, sub strictă supraveghere vor fi despachetate și pregătite pentru expoziție fiecare exponat. Este greu de descris imensul interes al bucureștenilor, care zile în șir vor face un adevărat pelerinaj cu sufletul la gură în fața acestor mărturisiri și dovezi ale istoriei noastre. Într-o vitrină specială, la mijloc, se afla în centrul atracției întregii expoziții faimoasa „Cloșcă cu puii de aur”. Se afla acolo unde-i era locul, pe pămînt românesc. Așa cum se știe, atunci a revenit doar o parte a tezaurului. Pe cînd cealaltă? (Eugen ȘENDREA)