Pe parcursul anului trecut, datoriile au fost reactualizate de cîteva ori, iar totalul acestora a evoluat diferit, de la o etapă la alta:
• 31 decembrie 2002. Din datele publicate de MFP, reiese că 16 mari firme din Bacău sînt datoare la bugetul de stat cu aproape 7.050 de miliarde de lei. Pentru comparație, suma este mare cam cît bugetul cumulat pe 15 ani al Consiliului Județean. Cele mai mari datorii au fost făcute de plătitorii de accize Bere Lichior Mărgineni, Carom, Rafinăria Dărmănești și RAFO Onești, care au acumulat la acest capitol restanțe de peste 3.182 de miliarde de lei, adică 45 la sută din totalul datoriilor. Pe locul al doilea ca volum se află datoriile la stat reprezentînd „Alte impozite și taxe, inclusiv dobînzi și penalități”, adică peste 2.372 de miliarde, ceea ce înseamnă 33 la sută din total. Pe primele cinci locuri într-un top al datoriilor totale se află, în ordine descrescătoare, RAFO Onești (peste 2.439 de miliarde de lei), Rafinăria Dărmănești (peste 1.755 de miliarde de lei), Carom Onești (peste 1.565 de miliarde de lei), Bere Lichior Mărgineni (peste 611 miliarde de lei) și Letea (198 de miliarde de lei).
• 30 iunie 2003. În numai șase luni, marii restanțieri și-au dublat datoriile la stat.
Așa cum era de așteptat, publicarea listei marilor datornici la bugetul de stat nu a avut aproape nici un efect. Datoriile marilor restanțieri ai județului Bacău au crescut de la 31 decembrie 2002 la 30 iunie 2003 cu 7.270 de miliarde de lei, pînă aproape de 14.930 de miliarde de lei, adică aproape că s-au dublat. Cele mai multe dintre cele 26 de firme cu datorii la buget nu numai că nu au returnat mare lucru la stat, ci chiar și-au mărit semnificativ datoriile. De pe lista valabilă la 31 decembrie 2002 au dispărut două societăți și se consemnează intrarea uneia noi, Vinalcool SA Bacău. Maricel Radu, purtător de cuvînt al DGFP, spune că nu mai sînt prezente pe listă firmele Bere Lichior Mărgineni și Axa Construct, care au intrat între timp în „procedura de reorganizare judiciară și a falimentului, conform Legii 64/1995”. Există și societăți care și-au mai redus din datoriile acumulate în timp. Albrau și-a redus cu 3,2 miliarde de lei datoriile, pînă la 9,6 miliarde de lei, Rafo Imperial Oil, cu un miliard de lei, de la 2,4 miliarde de lei, și Subex, care are acum datorii de 10,7 miliarde de lei, mai mici cu două miliarde decît la raportarea trecută.
Defalcat pe categorii de dări la stat, datoriile sînt: 50 de miliarde de lei, impozit pe profit, 2.960 de miliarde de lei, TVA, 144 de miliarde de lei, impozit pe venit din salarii, 5.890 de miliarde de lei, accize, și 5.885 de miliarde de lei reprezintă alte impozite și taxe, inclusiv penalități.
Din total, 16 firme se află în procedură de executare silită, în opt cazuri s-au acordat înlesniri la plată, iar două firme se află în administrare specială.
• 30 septembrie. Ponderea cea mai mare în totalul datoriilor o au 24 de mari contribuabili. Cu restanțe la stat de aproape 15.650 de miliarde de lei, marii contribuabili dețin 97 la sută din totalul datoriilor. Față de raportările din urmă cu un trimestru, se constată că restanțele marilor datornici au crescut cu aproximativ 755 de miliarde de lei, în special din cauza penalităților pe care statul le percepe de la restanțieri.
Un caz aparte în lista datornicilor mari îl reprezintă Rafo Onești. Societatea oneșteană se află pe primul loc al restanțierilor, cu datorii totale de peste 6.520 de miliarde de lei. Față de datoriile înregistrate în urmă cu un trimestru, rafinăria a mai acumulat restanțe de 433 de miliarde de lei. „Acumulările de datorii la Rafo Onești provin din TVA și impozitul pe veniturile din salarii. Au mai plătit ceva din restanțele la accize”, informează directorul Marariu. Conform datelor de la DGFP, cea mai mare parte a creșterii datoriilor rafinăriei este trecută în dreptul capitolului „Alte impozite și taxe, inclusiv dobînzi și penalități”, aproximativ 306 miliarde de lei. De la începutul anului și pînă acum, Finanțele au reușit, după ce au blocat conturile Rafo, să recupereze doar 800 de milioane de lei. Rafo este urmată în topul datornicilor de Carom, cu restanțe de aproape 4.360 de miliarde de lei, și Rafinăria Dărmănești, care avea, la 30 septembrie, restanțe de circa 3.463 de miliarde de lei.
Lasă un răspuns