Istorii cu zîmbete

Un dar… comestibil

Apropierea sărbătorii Crăciunului și a Anului Nou readuce, mai ales în gospodăriile de la sate, fervoarea tăierii porcului, dar și a preparării bucatelor specifice, un loc special ocupîndu-l… cîrnații. De unde vin, cît de bătrîni sînt aceștia? O scurtă istorie a acestora vă propunem în cele ce urmează:

Savuroasa poveste a… cîrnaților Au și cîrnații o istorie a lor? Au! Și încă una foarte interesantă și… apetisantă. Despre cîrnați se crede că au reprezentat un deliciu încă de acum 5 000 de ani. Regele Sargon I (2350 – 2295 î.Hr.) se afla, într-o zi, înconjurat de curteni la palatul său din Akkad. La un moment dat, spre el se îndreaptă o adevărată procesiune formată din sclavi cu privirile în jos, dar și de înalți dregători. în mijlocul lor, purtată cu grijă, se afla o tipsie de aur. Așezînd-o la picioarele regelui, unul dintre dregători spuse: ” – O, stăpîne al meu, pentru prânzul de astăzi am adus un minunat dar!”
Sargon privi cu atenție. Mirosea îmbietor, așa că gustă. âi plăcu de la început. Ba, chiar se apucă să mănînce cu poftă. întrebă: ” – Ce-s ăștia?”. ” – Cârnați!” – sosi răspunsul.
Sumerienii pregăteau amestecul din carne de vită și porc pe care, apoi, îl băgau într-un maț de animal. Apoi, acesta era sărat și afumat, astfel că putea fi păstrat vreme îndelungată. Babilonienii s-au „molipsit” și ei. Nu numai că vor folosi clasicii cîrnați, dar vor și îmbunătăți rețeta introducînd diferite „ierburi”. în Grecia și în Imperiul Roman, cîrnații erau consumați numai de conducătorii de oști și de patricieni. Nici pe ilustrul Homer cîrnații nu l-au lăsat indiferent. Amintește de ei atunci cînd Ulisse și ai săi au ajuns pe insula Lotofagilor. Ba, în secolul V î.Hr., poetul grec Epicharmus compune comedia… „Cârnatul”!
La reprezentațiile sportive, ca și la cele artistice din Atena și Roma antică spectatorii nu consumau semințe de bostan sau de floarea-soarelui, ci… cîrnați uscați!
„Sausage” – numele anglo-saxon al cîrnaților, provine din latină și ar însemna „preparat cu multă sărare”. Cîrnatul „a sărit peste Dunăre”, adus fiind, cu siguranță, de soldații romani. Dacii l-au gustat, le-a plăcut și l-au adoptat pe loc. „Aclimatizat” și îmbunătățit, la noi cîrnatul a făcut o frumoasă carieră gastronomică. Chiar vă puteți imagina un Crăciun fără… cîrnați? (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!