Istorii cu zîmbete

Inventatorul de… umor!

• Marin Iorda – „părintele” unor eroi îndrăgiți: Haplea, Hăplișor, Coana Frosa – la Bacău

Vă vine să credeți că, după 1965, Bacăul concura cu mult succes industrial, dar mai ales cultural, fosta capitală a Moldovei – Iașul!? O adevărată pleiadă de stele apăruse pe scenele băcăuane, în poezie, proză, ziaristică… Pe atunci te mîndreai că erai din Bacău! Aceasta l-a făcut și pe Marin Iorda să încredințeze colectivului de actori din Bacău piesa sa „Cîntec de inimă albastră”. Premiera piesei a însemnat și deschiderea stagiunii teatrale locale 1966-1967. A fost un adevărat regal, autorul fiind emoționat pînă la lacrimi. Dar, tot atunci s-a deschis și expoziția retrospectivă „Marin Iorda”, cuprinzînd peste o sută de lucrări originale, acuarele, schițe, proiecte de lucrări de grafică publicitară, afișe. Mulțimea prezentă se amuza copios văzîndu-i pe Haplea și pe soția sa – coana Frosa, pe odrasla lor – Hăplișor și pe amicul Tănase.
Cine era Haplea? Un fel de Tândală care face pozne și boacăne, multe din întîmplări fiind inspirate din snoavele noastre populare.
Marin Iorda va părăsi Bacăul cu vii și minunate amintiri, dar pe care, din nefericire, nu-l va mai revedea niciodată.
Dar, cum a devenit Marin Iorda „părintele” lui Haplea? La început de secol XX, dar și de toamnă – pe 1 septembrie 1901, se năștea în casa cizmarului Iorda din București, un băiat:
– Să-i spunem Marin!, hotărî mama sa, care se trăgea din satul Ulești-Ialomița.
Tatăl ieși afară și privi cerul. O stea strălucea cu tărie, dar pe care, din cînd în cînd, cîte un nor o acoperea:
– Băiatul ăsta va avea o viață cînd luminoasă, cînd…, spuse el, oftînd.
Avu dreptate. La vîrsta de 18 ani Marin intră fără probleme la Belle-Arte. Urmează cursuri de sculptură cu Mirea, Paciurea și Stork. Renunță, însă, la școală. Cauza? Una comună – lipsa banilor! Se descurcă cum poate. în 1924 este chemat de N. Batzaria. Acesta îl privi îndelung pe tînărul Iorda, de numai 23 de ani, nemîncat și cu haine de împrumut:
– Tinere, ai mînă liberă la ziarul meu – „Dimineața copiilor”. Caută ceva ca să vindem cît mai multe numere…
A doua zi, Marin Iorda veni cu un desen reprezentînd un bărbat cu nasul rotund, aducînd cu un țăran șiret în haine de oraș:
– Cine-i, mă, ăsta!
– Haplea!
Și Haplea a ieșit în lume. Batzaria (Moș Nae), îi va face versurile. Episoadele cu Haplea încîntă milioane de copii, și nu numai pe ei. Se ajunge chiar la fenomenul „Hăplism”, în sensul de „prostie agresivă”. Iată-l pe Haplea la „o plimbare pe sus și pe jos”, cu versuri „de pionierat”. „O plimbare pe sus și pe jos: Un prieten ne invită/ Să ne plimbe cu mașina./ Intră Frosa, intră Haplea,/ Eu în brațe cu Hăplina./ Mai-nainte o pornește/ Hăplișor pe Urechilă,/
Merg cu dânsul să-l păzească/ Nea Tănase și Prostilă./ Dar pe străzi e lume multă./ – Măi Moș Nae, Haplea-ntreabă,/ Ăștia care stau de cască,/ Sînt toți oameni fără treabă?/ – Las’ pe mine, zice dânsul/ Să conduc eu voinicește./ Pân’ șoferul să-l oprească,/ într-o groapă ne trântește./ Țipă Frosa, urlă Haplea,/ Țip și eu și cu Hăplina,/ Iar alături, sfărâmată,/ Ruptă toată stă mașina”
Marin Iorda e neobosit. Colaborează la „Adevărul literar”, „Rampa”. Este concediat chiar de Batzaria, și apoi de Stelian Popescu, de la „Universul”. Nu se lasă. Debutează în cinematografie cu primul desen animat de lung metraj (330 mm), avându-l ca erou principal pe Haplea. (Primul film românesc de desene animate a fost realizat de Aurel Petrescu la 4 aprilie 1920, și se numea „Păcală în lună”).
Anul 1928 e un an al realizărilor. Iorda scoate filmul „Așa e viața”, apoi e chemat să lucreze cu regizorul francez Fernando G. Roșca. Zece ani mai tîrziu îi apar cărțile: „Meșterul strică”, „Funerarii naționale”, „Haplea la stăpân!”
Dar, în 1941 e din nou… șomer, revenind în lumea artistică abia în august 1944, cînd este numit director al teatrului „Muncă și lumină”, apoi la conducerea Teatrului Național din Iași, al celui din Craiova. Se remarcă rapid ca un real regizor și îi apar alte cărți. Colaborează cu reportaje, desene și, firește, cu caricaturi la revistele „Urzica”, „Magazin”, „Flacăra” și … „Ateneu”! Prietenia cu Tudor Mușatescu are ca rezultat reîntoarcerea lui „Haplea”. Din nefericire, moartea sa tragică a survenit în anul 1972. Rămânea în urma sa munca unui mare artist, despre care Aurel Baranga (mare admirator al lui), va scrie: „Caricaturist, poet, dramaturg, regizor, romancier, prieten și tovarăș de drum al lui V.I. Popa, puțini știu că el în toate domeniile culturale a continuat să fie unul dintre acești ciudați inventatori care lucrau la domiciliu, descoperind misterul bombei atomice într-o cutie de conserve cu un ac de pălărie și un fierăstrău de traforaj”.
încet-încet Haplea și familia sa au fost dați uitării. Din cînd în cînd, doar cîte un post de televiziune mai amintește că au existat. Păcat! (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!