Istorii cu zîmbete

„înrotunjirea” ținuturilor…

* Cum erau să devină Lichitișenii reședință de ocol

Sala mare a prefecturii din Tecuci avea toate ferestrele larg deschise. Dimineața zilei de 16 iulie 1860 anunța mare caniculă. Rînd pe rînd, proprietarii și arendașii ocupară toate locurile. Prefectul de Tecuci se uită la ceasul său de buzunar, privi în sală și consideră cu putea vorbi:
– Domnilor, printre altele, vă propun schimbarea reședinței Ocolului Berheci, de la Găiceana, în o altă localitate. Nu că nu mi-ar fi plăcut satul, dar în cadrul noii organizări nu este situată central, ceea ce ar duce la unele disfuncțiuni. Ei, ce propuneți?
– Domnule prefect, dacă-mi dați voie: sînt proprietar la Onișcani, ocolul Siretul de Jos. Ofer terenul meu, dacă e trebuitor guvernului, cît și materiale pentru zidirea reședinței!
– Domnule, nu e cazul Onișcanilor aici. Vă rog! E vorba de Ocolul Berheci! Să auzim propuneri!
– Am eu o propunere, dacă se poate…
– Da, spuneți! Cine sînteți?
– Păi, mă numesc Petru Ciucă și am proprietăți în satul Lichitișeni. Eu zic că cea mai bună reședință pentru ocol e în satul acesta. Să vă spun și de ce, domnule prefect! în primul rînd e la centru. Apoi, am materiale de construcție, cît se voiește. Lemn din pădurile din apropiere, piatră pentru fundație. Locul e frumos și avem și o apă rece ca gheața. Cu cîteva mii de ani în urmă strămoșii noștri au făcut aici o așezare, după cum se vede din hîrburile scoase la iveală și din banii vechi ce se găsesc aproape la tot pasul. Așa că vă propun ca Lichitișenii să fie reședința ocolului Berheci!
Prefectul se uită atent la consilieri, își tamponă fruntea cu batista și spuse:
– Domnule Ciucă, după pauză vă vom transmite părerea mea și a consilierilor în privința propunerii dumitale!
N-a trecut prea mult timp și prefectul se reîntoarse. Bău pe nerăsuflate un pahar cu apă:
– Domnule Ciucă, vă mulțumim pentru propunere. Este extrem de ispititoare, dar nu se aprobă. Sînt prea multe cauze care nu sînt în favoarea proprietății dumneavoastră. Oricum, vă mulțumim.
Și astfel, minusculul sat Lichitișeni, azi în cadrul comunei Vultureni, a ieșit din istorie!
Și totuși, de unde a pornit totul? La 7 iulie 1860 primul-ministru al guvernului și titular al Ministerului de Interne le-a cerut prefecților și subprefecților ca în 15 zile să fixeze localitățile în care urmau să fie stabilite centrele administrative ale ocoalelor. O reședință de ocol pe proprietate însemna un real cîștig. Sume investite de stat, noi căi de transport, taxe și, de ce nu, un loc cu adevărat comercial. Așa că mulți arendași și proprietari s-au grăbit să-și ofere moșiile, dar chiar și materiale de construcții.
La 7 octombrie 1860 M. Kogălniceanu se declara de acord cu noile „canțelarii subprefecționale”. Era un pas spre modernizarea administrativă a țării. Din punct de vedere istoric, numai Moldova a avut de-a lungul timpului mai multe revizuiri administrative. Astfel, prin 1774 se aflau 23 de ținuturi. Doi ani mai tîrziu, ele se reduceau la 19, pentru ca în 1812 să aibă doar 12 ținuturi. La 1832 are loc acțiunea de „înrotunjire” a ținuturilor și a redistribuirii tuturor localităților pe ocoale. Dar, cel care va contribui decisiv la modernizarea ramurei administrative va fi tot domnul Al. I. Cuza.
în 1862 s-au înființat consiliile comunale rurale, iar în 1864 „a consiliilor județene, a comitetelor permanente și a primarilor”.
Ce s-a întîmplat cu Lichitișenii? A avut o evoluție lentă, dar sigură. în 1888 se va ridica o biserică parohială – „Sf.Voievozi”, „din cărămidă pe temelie de piatră, reparată la 1910, 1920, de enoriași”. în 1936 avea 245 de familii și 1026 de suflete. De ele se îngrijeau spiritual preotul Costică Cârlan și cîntărețul… Vasile Suflețel. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!