IUBIRI CELEBRE DE ALTĂDATĂ

Banii înaintea dragostei

Eugen ȘENDREA

O dragoste frumoasă a fost transformată datorită banilor într-o vrăjmășie ce a durat aproape opt decenii. Povestea ei o datorăm lui Gh. Gane.

Nuntă mare, boierească. Lăutarii cîntau de mama focului, iar perechile călcau pămîntul de se ridica colbul ca de furtună. Mesele erau pline de bucate, iar vinul rubiniu curgea ca un pîrău. Era în mai 1810. Tînărul Teodor Sturza, de 17 ani, fiul lui Dumitrachi Sturza și al Elenei Balș, se însurase cu frumoasa Safta, de 16 anișori, fiica vornicului Constantin Kostaki Talpan și a Mariei Rosetti. Tinerii însurăței cînd dansau, cînd se hîrjoneau, căci toată lumea era a lor. În cerdac, ștergîndu-și broboanele de sudoare, părinții îi priveau cu drag, bucuria celor două inimi strecurîndu-se și în a lor. Nunta dură așa cum e de cuviință trei zile și trei nopți. Cînd a cîntat Grigore Lăutarul, „ia-ți mireasă ziua bună” și „sună, sună și răsună pietricica-n vale”, părinții Saftei plînseră ca doi copii:

– „Doamne, cuscre, parcă sînt doi îngeri!”, spuse ștergîndu-și lacrimile mama lui Teodor. Se cheltuiseră galbeni mulți, zimțuiți. Elena Sturza împrumutase de la cuscri pentru acest eveniment 4.120 galbeni, pe care urma să-i restituie la termen.

Au trecut 7 ani de la nuntă. Căsătoria era fericită, dar avea și ea un cusur. Safta nu avea copii. Dar spre sfîrșitul anului 1817, casa lor din Piatra Neamț se umplu de soare. Safta aduse pe lume o fetiță, fiind asistată la naștere de căpităneasa Anița și moașa Nastasia. Îi puseră numele Catinca. Firește, de o asemenea bucurie voiau să se bucure și părinții. Elena Sturza, ca proaspătă bunică, luă calea Pietreii. Tocmai cînd fericirea era la punctul cel mai înalt, Teodor aminti mamei sale datoria ce urma s-o înapoieze părinților Saftei, mai ales că se scursese multă vreme de la termenul stabilit. Dintr-o dată, ochii Elenei Sturza se umplură de vrăjmășie. Nici măcar n-așteptă să se pregătească de drum, cînd porunci vătafului care o însoțea, să fie gata de îndată pentru a pleca. Anița, căpităneasa, primi și ea aceeași poruncă. Înainte de a trînti ușa, ea îl sfătui pe Teodor să se despartă de Safta:

– Știi ce, faci cum vrei. Dar eu îți spun că fetița asta nu-i a voastră. Ea a fost cumpărată de la una Maria Suceveanca, slujnică la crîșma lui Stănică Bacalu. Poate să-ți confirme și moașa Nastasia Săfortoaia. E bine să te trezești la timp.

Ajunsă acasă, Elena Sturza nu-și mai găsește astîmpăr. Are o dorință nebună să se răzbune. Scrie mitropolitului țării, Veniamin Kostaki, cerînd cu insistență desfacerea căsătoriei dintre cei doi. Motivul: copilul nu era al lor. Auzind acestea, Teodor lasă dragostea pentru mamă, optînd pentru Safta. Ca urmare, scrie și el, la 12 ianuarie, mitropolitului: „Cu toată supunerea sărut blagoslovita dreaptă a Înalt Prea Sfinției Tale. Judecați Prea Sfințite ce fel de batjocură am suferit de la maică-mea. Eu o cunosc de fată pe a mea și de prisos se silește dumneaei, căci eu i-am spus cînd a fost aici că copila este a mea, făcută de femeia mea și, în sfîrșit, cînd eu bărbatul femeii mele am fost față cînd s-a născut fetița, apoi cine poate ști și încredința aceasta mai bine decît mine?”

Lucrurile se agravează pe zi ce trece. La doar cinci zile, trimite o nouă scrisoare mitropolitului, pentru a întări cele scrise în cealaltă scrisoare:

„17 ianuarie 1818, Piatra,

Cu toată supunerea sărut blagoslovita dreaptă a Înalt Prea Sfinției Tale. În urma supuselor mele închinăciuni, mă rog Prea Sfinției Voastre ca să binevoiți a spune maicii mele că dumneaei să nu se tot îngrijească de soția mea, că, fie ea de l-ar fi născut, fie că nu, ce-i pasă dumneaei despre asta; cînd eu sînt soțul ei îl cunosc și spun că-i al meu copilul și cînd eu nu fac nici o pretenție și-l primesc, apoi nimeni întru aceasta nu are treabă. Și să-și lepede maică-mea gîndul că mă voi despărți de femeia mea”. S-a ținut fiul dîrz doar pînă în vară, cînd cei doi își împart lucrurile și fiecare pleacă la părinți. Și de acum, încep certuri și judecăți la care nici nu visau.

În ianuarie 1819, Dumitrache Sturza o dă în judecată pe Maria Kostaki, încercînd să justifice împrumutul banilor, 4.120 de galbeni, că ar fi o veche datorie și cerînd judecarea legitimității Catincăi. Divanul pronunță divorțul, fiind de față doar Elena Sturza și Dumitrachi Sturza. Safta nu știe ce să mai creadă. Își caută alinare în dragoste și face un copil din flori, căruia îi va pune numele Constantin. Elena Sturza nu era însă plămădită din aluatul celor care uită ușor. Profită din plin că este rudă cu domnul Moldovei, Ioniță Sandu Sturza și redeschide procesul. Cîștigă fără probleme. Așa că divanul hotărăște ca Maria Kostaki să plătească 4.120 de galbeni, încă o dată și ei, cît și Saftei să-i fie confiscate averile. Mai mult, se stabileșpte că fetița din căsătoria lui Teodor cu Safta e substituită! Safta și mama sa iau calea pribegiei. Frumoasa Safta e ajutată de boierul mărunt, Gheorghe Ganciu, cu care se va mărita și vor da naștere la al treilea copil, Gavrilă. În 1828, nemaifiind domn Ioniță Sturdza, procesul se rejudecă și, la 16 iulie, Divanul redă averea celor două femei și o confiscă pe a lui Teodor. Safta, în sfîrșit, poate fi liniștită.

Dar soarta-i potrivnică. Moare de holeră la sfîrșitul anului 1829. Teodor, fostul ei soț, va supraviețui pînă în 1847. Nebunia proceselor însă nu se va sfîrși decît în anul 1857. Ce s-a întîmplat cu fiica lor Catinca? N-a avut noroc. Născută cu ghinion, „neligitimă”, va fi și ea tîrîtă prin fața Divanului în mai multe procese. La aproape 50 de ani încă nu i se recunoscuse legitimitatea.