Născut la 26 iulie 1932, Iulian Antonescu, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 80 de ani. Dar Moire s-a grăbit, tăindu-i firul vieţii, pe neaşteptate, la 24 ianuarie 1991. După decembrie 1989 a trăit zile amare. A fost marginalizat de unii din cei pe care el i-a sprijinit şi apărat…
Cel care a văzut lumina zilei, în urmă cu 80 de ani, la Piatra Neamţ, absolvent de excepţie al Şcolii Medii nr. 1 (azi Colegiul Naţional “Petru Rareş”) din oraşul natal ; licenţiat cu “Diplomă de merit”) al Facultăţii de Istorie – Bucureşti (1956), într-o promoţie care a dat arheologiei şi istoriografiei româneşti reprezentanţi de frunte, Iulian Antonescu şi-a dăruit, cea mai mare parte a vieţii, culturii băcăuane şi pe un plan mai larg culturii naţionale. Principala realizare a vieţii sale, care îşi dovedeşte perenitatea, a constat în punerea bazelor unei reale şi trainice reţele muzeistice în fosta regiune Bacău, nucleul acestor realizări muzeografice fiind chiar în oraşul lui Bacovia.
Fondator şi director al Muzeului de Istorie şi Artă Bacău (1957-1971), care-i poartă azi numele, iniţiator şi organizator şi a altor muzee din fosta regiune Bacău, între care cele din Roman şi Oneşti, Târgu Neamţ şi Bicaz, promotor al modernizării Muzeului arheologic din Piatra Neamţ, fondat de preotul – arheolog C. Matasă; iniţiatorul şi organizatorul unor case memoriale, precum cele ale lui “G.Bacovia” şi “N.Enea” din Bacău, deschizător de drumuri în arheologia băcăuană, fondator al revistei CARPICA (1968) de notorietate internaţională, lector la Facultatea de Istorie-Geografie a Institutului Pedagogic Bacău (1964-1971), director al Direcţiei Muzeelor din Ministerul Culturii (1971-1990), calitate în care a sprijinit reorganizarea expoziţiilor de bază ale unor muzee de mare prestigiu, de la Constanţa la Oradea şi de la Iaşi la Timişoara, preşedinte al Comitetului Naţional Român ICOM etc., Iulian Antonescu a fost un autentic ctitor de cultură.
Prin întreaga sa activitate de istoric şi arheolog cu larg orizont ştiinţific, teoretician şi practician de excepţie al muzeografiei româneşti, universitar remarcabil şi orator de mare talent, traducător din poezia medievală universală, participant la numeroase manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate, autentic ambasador al culturii româneşti în numeroase state europene, dar şi în SUA şi Mexic, Iulian Antonescu rămâne un reprezentant de frunte al culturii româneşti din a doua jumătate a secolului XX. O asemenea personalitate este menită să menţină mereu treaz interesul public. Datoria noastră, cea dintâi, este să nu-i uităm pe aceşti înaintaşi. A nu-i uita înseamnă, în fapt, a le continua opera, legându-i astfel organic de actualitatea vie.
Autorităţile, instituţiile de cultură, între care în mod firesc se remarcă Complexul Muzeal care-i poartă numele, i-a dedicat o expoziţie memorială; revistele de cultură Ateneu şi Vitraliu, revista de istorie Carpica, ziarele cotidiene, care se respectă şi-şi respectă cititorii, precum Ziarul de Bacău, vin în întâmpinarea publicului băcăuan şi naţional, iniţiind acţiuni concrete menţinând treaz interesul pentru viaţa unui făuritor de cultură băcăuană şi naţională. Drept recunoştinţă, există la Bacău Aleea “Iulian Antonescu”, iar Consiliul Local i-a acordat post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al Bacăului.
Un rol important în promovarea imaginii marelui înaintaş îl are Fundaţia cultural-ştiinţifică “ Iulian Antonescu” , înfiinţată în anul 2000, care organizează s-au participă la Bacău şi în alte centre ale ţării la manifestări ştiinţifice cu lucrări privind viaţa şi activitatea lui Iulian Antonescu. În acest sens o realizare deosebită o constituie publicarea mai multor volume dedicate vieţii şi activităţii sale. Trăim cu speranţa că timpul lucrează în favoarea lui Iulian Antonescu ale cărui idei şi fapte dovedesc o tot mai viguroasă perenitate.
Prof.dr. Ioan MITREA
Lasă un răspuns