Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că 32 de actuali sau foşti parlamentari, printre care Kelemen Atilla, Mădălin Voicu, Ion Stan, Mihăiţă Calimente, Bogdan Ciucă, Iulian Iancu şi Ion Mocioalcă, au fost în conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare. Iulian Iancu este deputat în colegiul electoral nr. 8, care cuprinde comunele Ghimeș Făget, Palanca, Brusturoasa, Agăș, Asău, Zemeș, Solonț, Balcani, Pârjol, Ardeoani, Scorțeni, Strugari, Berești Tazlău și Sănduleni.
Potrivit ANI, 14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator şi-au angajat rudele în birourile lor parlamentare, valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese fiind de aproximativ 240.000 de euro.
Astfel, au fost găsiţi în conflict de interese deputaţii Mihăiţă Calimente, Liviu-Bogdan Ciucă, Gheorghe Firczak, Iulian Iancu, Miron Ignat, George Ionescu, Kelemen Atilla-Bela-Laszlo, Ion Mocioalcă, Iuliu Nosa, Laurenţiu Nistor, Vasile Daniel Oajdea, Neculai Răţoi, Ion Stan şi Mădălin Ştefan Voicu, precum şi senatorul Cătălin Croitoru.
Conform ANI, în calitate de deputat, Iulian Iancu a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de subinginer în cadrul propriului birou parlamentar, încalcand, astfel, dispozițiile din Legea nr. 161/2003, referitoare la incompatibilități. ”În baza contractului civil incheiat, fratele său a obținut venituri salariale în cuantum total de 23.460 lei”, afirmă ANI.
În conflict de interese au fost, în timpul mandatelor de parlamentar, şi foştii deputaţi Aledin Amet, Gheorghe Ana, Ştefan Vasile Beres, William Gabriel Brânză, Viorel Vasile Buda, Sorin Gheorghe Buta, Petru Călianu, Vasile Cărare, Radu Eugeniu Coclici, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Mircia Giurgiu, Pavel Horj, Doru Braşoan Leşe, Corneliu Olar, Sorin Ştefan Zamfirescu şi Dan-Radu Zătreanu.
Dintre aceştia, în cazul foştilor deputaţi Viorel Cărare, Sorin Ştefan Zamfirescu şi Dan Radu Zătreanu şi a senatorului Cătălin Croitoru, ANI a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.
În cazul celorlalţi 28 de foşti sau actuali parlamentari a intervenit termenul de prescripţie de cinci ani pentru conflictul de interese de natură penală, a precizat ANI. Deputatul Iulian Iancu rămâne sub urmărire penală, alături de deputatul Lucian Șova, într-un dosar de trafic de influență disjuns din dosarul lui Toni Grablă, fost judecător la CCR.
Cata a zis
Peste tot legea este calcata in picioare de toti smecherii, indiferent de nivel. Politia se face de patru ani ca nu vede cum pe ruta Bacau Racatau oamenii circula inghesuiti in microbuze. Nu este zi lasata de la bunul Dumnezeu sa nu vezi 4-10,chiar mai multi, calatori in picioare intr-un microbuz de 16 -18 locuri. Dimineata, la pranz, seara, poporul se calca in picioare la propriu iar soferii si patronul rad. Chiar nu intereseaza pe nimeni legea in tara asta? Politia de ce nu face verificari pe traseu, de ce nu isi fac treaba. Sa terminam odata cu mizeria asta.
uncas a zis
Indiferent daca legea este ,,stramba „,odata ce este in vigoare ea trebuie respectata.Stau si ma intreb ,daca posturile respective erau libere si legale,ce importanta are daca cetateanul ce practica o activitate legala este ruda sau nu cu respectivul ? Poate imi scapa mie ceva sau poate este o practica europeana .
tucu a zis
Numai ei si neamurile lor, sa manance o bucata de paine, alti nu au voie.Ce a facut acest afacerist Iancu pentru Bacau ?! Nimic, numai procese de coruptie si zid pentru corupti. Asa-i vorba fostului primar, cand voteaza populi-mea.
Ce mandru arata in poza, sub steagul PSD-ului.