„Jafo” Onești. Așa a propus ieri Traian Băsescu, candidatul Alianței D.A. la președinția României, să se numească rafinăria pe care a deținut-o Corneliu Iacobov.”Cei de la Rafo au furat și banii care li s-au oprit muncitorilor pentru plata contribuțiilor sociale, și accizele puse pe combustibilii pe care i-au livrat, au furat chiar și din șansele muncitorilor de a-și păstra locurile de muncă. Poziția noastră nu are nici o legătură cu ostilitatea împotriva muncitorilor de la Rafo, le garantăm că rafinăria va funcționa, dar vrem ca banii furați de clica din jurul rafinăriei să fie plătiți de cei care i-au furat, de cei care și-au cumpărat hoteluri în București și pe litoral”, a spus Băsescu, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Bacău. El a acuzat politicienii PSD, de la Adrian Năstase pînă la Viorel Hrebenciuc și Corneliu Iacobov, că încearcă să deturneze poziția Alianței D.A. față de jaful de la Rafo spre o poziție ostilă muncitorilor. „âi asigur pe toți că Alianța, odată venită la Guvernare, nu va închide Rafo Onești, dar îi va închide pe alții”, a avertizat candidatul la președinție.
Călin Popescu Tăriceanu, care ar putea ocupa funcția de premier, dacă alianța va cîștiga alegerile, spune că ștergerea datoriilor, urmate de declarațiile politice, este cea mai clară dovadă că devalizarea Rafo s-a făcut cu știința și acordul partidului aflat la guvernare. „Treceerea datoriilor Rafo la AVAS este proba evidentă a complicității între conducerea PSD și mafia de la Bacău. Toate aceste ilegalități petrecute în jurul Rafo nu puteau avea loc decît cu sprijin politic, iar declarațiile lui Adrian Năstase și ale lui Ion Iliescu nu vin decît ca o probă suplimentară a complicității între conducerea PSD și baronii locali din Bacău. Ceea ce s-a întîmplat la Rafo a fost un jaf organizat, pregătit minuțios, de la privatizare încoace. Dimensiunea a fost incredibilă”, a apreciat Tăriceanu.
De altfel, ținînd cont tocmai de proporția jafului, Traian Băsescu a propus schimbarea denumirii rafinăriei: „propun ca Rafo să își schimbe denumirea în Jafo Onești. E un titlu reprezentativ pentru clica de mafioți, politicieni și oameni din economie care au jefuit această rafinărie, periclitînd locurile de muncă ale oamenilor”. Cît privește legalitatea deciziei de a trece datoria de la Rafo la Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului (AVAS), Băsescu se îndoiește că miniștrii finanțelor, justiției sau industriilor și-au pus semnătura pe ordonanța de urgență care a consfințit acestă scutire. Decizia de scutire este privită ca o sfidare și de Mona Muscă: „Iertăciunea politică a guvernului Năstase ar fi acoperit recalcularea pensiilor, pentru anul 2005. De fapt, social-democrații nu vor să recalculeze pensiile”. Oricum, recenta scutire de datorii a lui Rafo este privită ca un nou semn al unui sistem mafiot care funcționează uns. „M-am întrebat cum e posibil să faci o asemenea probă a politicului într-un sistem mafiot.N-au mai avut răbdare, probabil că știu că vor pierde alegerile. Nici un politician responsabil nu ar fi făcut așa ceva în campania electorală”, a spus Băsescu, care crede că soluția pentru recuperarea banilor este scoaterea la licitație a averilor celor vinovați de devalizarea societății. (Florin POPESCU, Nicoleta BICHESCU)faci o asemenea probă a politicului într-un sistem mafiot.N-au mai avut răbdare, pro
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.