• aleșii băcăuani s-ar încumeta să trăiască, preț de o săptămînă, cu numai cu 400.000 de lei în buzunar • spre deosebire de ei, oamenii obișnuiți nu pot renunța la experiment, dacă nu mai suportă
Experiment inedit trăit în aceste zile de șase parlamentari români. Provocați de jurnaliștii de la Antena 1, Mona Muscă, Maria Petre, Mihai Lupoi, Raj Tunaru și Vasile Bleotu s-au ambționat să vadă pe propria lor piele ce înseamnă să fii om simplu și să trăiești dintr-un salariu minim pe economie. Așa stînd lucrurile, cei șase parlamentari au vrut să vadă cum e să trăiești, preț de o săpătmînă, cu un buget de 400.000 de lei, bani din care au fost nevoiți să își asigure transportul, alimentele, săpunul, detergentul . Ca să se poată încadra în suma pe care o au avut-o la dispoziție, cei șase parlamentari au început să circule cu autobuzul, și-au luat pîine de la alimentara din colț, s-au dus singuri să își facă piața și au cumpărat orez, carne tocată și ulei, nu cu kilogramul, ci cu suta de grame. O parte dintre ei au abandonat pe parcurs, așa cum s-a întîmplat cu senatorul PRM Mihai Lupoi.
Chiar dacă nu au participat, efectiv, la acest eveniment, mulți dintre aleșii băcăuani sînt convinși că ar fi reușit, preț de o săptămînă, să trăiască din acești bani. „Nu de puține ori mi s-a întîmplat să fiu atît de ocupat, încît să nu mai am timp să mai și mănînc pînă seara. O săptămînă cred că aș fi rezistat, nu știu dacă aș fi reușit mai mult”, recunoaște deputatul PSD de Bacău Neculai Sersea. La fel de încrezătoare în puterea sa de a duce un trai ascet este și deputatul PRM Angela Bogea. „Dacă spun că aș fi putut trăi chiar cu mai puțini bani, nu știu dacă m-ar crede prea multă lume. Mă bazez, cînd spun asta, pe felul în care trăiesc acum. Dimineața beau o cafea, după care mă duc la Parlament și nu îmi mai trebuie nimic preț de patru-cinci ore, la prînz mănînc două-trei mere și cîteva linguri de brînză, iar seara, o grefă și atît. Țin regimul ăsta de aproape două luni. M-am trezit că am pus pe mine vreo șase kilograme cît am stat acasă de sărbători și acum mă străduiesc să le dau jos”, ne povestește Angela Bogea. Și Dumitru Brăneanu, vicepreședintele Consiliului Județean, crede că ar putea face față unei asemenea provocări. „Dacă îți pui mintea, stai o săptămînă de zile fără să ieși din casă, mănînci numai pîine cu supă și seara un ceai și reușești să o scoți la capăt”, este de părere Dumitru Brăneanu.
„Testul de supraviețuire” este trecut, zilnic, de milioane de români
Milioane de români trec zilnic, însă, „testul de supraviețuire” amintit, fără să aibă posibilitatea să abandoneze pe drum, așa cum a făcut senatorul Mihai Lupoi. „Ar fi trebuit să facă acest experiment nu doar o săptămînă, ci o lună de zile. Dacă îți pui mintea, o săptămînă reziști, o lună de zile e mai greu. Mai trebuie să și mergi la serviciu, să îți mai cumperi și ceva să pui pe tine, nu cred că e prea simplu să trăiești doar cu cîteva sute de mii în buzunar. Trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că există și oameni care abia o duc de azi pe mîine pentru că își cheltuie și puținii bani pe băutură. Sînt, însă, mii de oameni care muncesc cinstit, dar nu au nici o șansă să cîștige mai mult. Au și uitat ce gust are carnea”, mai recunoaște Dumitru Brăneanu. Și deputatul Sersea a fost de acord că una este să dai o probă de voință și să îți restricționezi la sînge regimul alimentar și alta este să faci acest lucru de nevoie. „Am stat mult și am analizat lucrurile, după ce am auzit despre colegii mei care s-au implicat într-un astfel de experiment. Nu-i suficient să reziști o săptămînă, după care să te întorci la vechiul regim de viață. Creștere reală a nivelului de trai ar trebui să ne preocupe. Există soluții și pentru asta, dar nu pot fi aplicate acum”, spune deputatul Sersea. Nici deputatul Angela Bogea nu este mai încrezătoare într-un viitor mai bun pe care să îl aibă și românii care trăiesc doar dintr-un salariu. „Trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că nu merge economia și nici la orizont nu se întrevede vreo îmbunătățire. Trei ani de zile nu s-a alocat nimic pentru susținerea producței, măcar dintr-un anumit sector de activitate. Ceea ce se întîmplă acum în prag de campanie electorală seamănă cu același stil pompieristic la care se apelează la fiecare schimbare de mandat. Se dau mii de miliarde de lei pentru acordarea ajutoarelor sociale, dar nu se investește nimic în sectorul productiv. Așa cum stau lucrurile acum, eu nu văd prea curînd o îmbunătățire a lucrurilor”, spune, deloc încrezătoare Angela Bogea. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns