HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Agale se îndrepta, ieri pe la prînz, un joc de divizia B, la handbal masculin, spre un final previzibil: o victorie scontată a gazdelor. Protagonistele, două echipe studențești, una din Moldova și cealaltă din Oltenia, mai precis Știința Bacău și Universitatea Craiova, aveau de dus la capăt o partidă de 60 de minute, liniștită apriori, în care se întîlneau ocupantele locurilor al 5-lea și al 8-lea, ambele fără vreo șansă de a mai promova în liga națională.
început mai bine de către craioveni (0-3 în minutul al 5-lea), meciul s-a echilibrat repede (5-5 cîteva minute mai tîrziu) și a fost apoi ținut sub control, nu strict (8-5, 10-7, 13-13, 17-15), de handbaliștii studenți băcăuani, în ritmul „și clopoțeii lica-lica”, acela cu care circula ațipind Agamiță Dandanache cînd l-a văzut Caragiale. Pauza îi găsește în avantaj pe olteni (17-18). La reluare, rolurile, la conducere, se schimbă pe alocuri, dar scorul rămîne strîns pînă la 25-25. De acolo, craiovenii preiau inițiativa și se mențin constant în avantaj, la unul, două sau chiar patru goluri (29-33 în minutul al 53-lea). Cu un minut înainte de final Craiova conducea cu 33-36, moment în care handbaliștii băcăuani decid că nu le convine scorul. Pînă atunci, Moraru, unul dintre principalii marcatori ai echipei gazdă, a fost descalificat din cauza cumulului de eliminări temporare, iar arbitrii gălățeni Dima și Ichim au luat cîteva decizii, deloc pe placul gazdelor și a suporterilor băcăuani, nejustificate în mare parte. Mai erau 15 secunde din meci și tabela indica 35-36. Atacul băcăuan, furibund în căutarea egalării, nu are sorți de izbîndă fiind oprit de apărarea adversă. Gazdele cer fault și eliminare. Arbitrii au altă opinie, cea care a contat. Nervii se aglomerează, amenințările încep să curgă. Aproape totul se oprește odată cu fluierul de final care consemnează victoria nescontată a oaspeților și cu deziluzia handbaliștilor băcăuani, superiori valoric partenerilor de întrecere, că nu au cîștigat un meci care, tratat serios, n-ar fi stat la mîna arbitrilor, mai ales în ultimele secunde ale lui.
Știința: Tamaș (Gheorghe) – Moraru (9), Rotaru (9), Păunică (5), Petrea (4), Grigorie (2), Șoșu (1). Au mai jucat: Chirilă (2), Frățilă (1), Crețu. Antrenor Constantin Hornea.
Universitatea: Antonaru – Florea (11), Purcărea (10), Pavel (7), Mihai (2), Tatomir (1), Manea; Stoica (5), Popescu (1). Antrenor Sebastian Dobeanu. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.