~2 min lectură 2 comentarii

„Jos lacătul de pe terenurile de sport ale şcolilor!” Prefectul Bogdănel sesizează Avocatul Poporului și acuză „delăsarea” conducerii Primăriei Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Terenurile de sport administrate de Primăria Bacău rămân închise după orele de de școală, deși există legislație care prevede că acestea pot fi utilizate. Prefectul Lucian Bogdănel anunță că a sesizat Avocatul Poporului.

Terenurile de sport de la şcolile din municipiul Bacău trebuie deschise tinerilor care doresc să facă sport în afara orelor de curs, precizează prefectul Lucian Bogdănel. Deşi prin Legea nr. 8/2023 s-a modificat Legea educației fizice şi a sportului, în sensul împlinirii acestui deziderat, iar unitățile şcolare aveau 120 de zile – de la promulgarea noilor prevederi legale – pentru a-şi modifica regulamentele de funcționare, terenurile de sport de la şcoli au avut toată vara lacăt pe porți!

„Cum legea consacră calitatea UAT Municipiul Bacău de administrator al infrastructurii educaționale locale, iar Primăria nu a mişcat niciun deget în direcția transpunerii obligației legale într-un regulament local de acces la terenurile de sport, am decis să sesizez Avocatul Poporului cu privire la încălcarea flagrantă a drepturilor copiilor/elevilor”, spune prefectul județului Bacău.

Peste 25.000 de elevi au început cursurile în şcolile din Municipiul Bacău şi găsesc că este inadmisibil ca terenurile de sport să nu poată fi folosite după ore, doar din cauza delăsării actualei conduceri a primăriei.

I-am încuraja, astfel, pe tineri şi copii să adopte un stil de viață sănătos, axat pe mişcare & sport, departe de tentațiile timpului nostru, iar acest obiectiv este fundamental pentru viitorul comunității noastre!

Un precedent este înregistrat deja la Bucureşti şi am încredere că implicarea Avocatului Poporului, la Bacău, va cataliza adoptarea unui regulament local pentru accesul la terenurile de sport ale şcolilor şi respectarea, într-un târziu, a legii.

– prefectul Lucian Bogdănel
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. r
    radu
    12 septembrie 2023, 09:20
    0

    atat timp cat directorul este responsabil pentru ce se intampla in curtea scolii si cat timp nu se asigura paza, este firesc sa nu fie deschise.
    Amintiti-va ce scandal a fost opentru ca unul a luat bataie in baie. A sarit po-pulimea pe profesorul de serviciu.
    Ganditi-va ce iese daca in curtea scolii se vand prafuri dupa ore, sau se inteapa unii si altii, sau se bat, sau isi sparg capul la fotbal…
    Daca vor asta, sa puna militianu comunitar de la locala sa stea acolo….

    1. M
      MaresalnAntonescu
      12 septembrie 2023, 11:44 răspuns pentru @radu
      0

      Adevărat !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.