Bacauanii care se simteau mai „in siguranta” avind la briu un pistol cu proiectil din cauciuc sau pe baza de aer comprimat trebuie, mai nou, sa se supuna unor reglementari drastice, care ii obliga sa-si scoata permise port-arma. Pe baza OUG 26/2008 si a Legii nr. 152/2008, armele in cauza precum si munitia corespunzatoare nu mai pot ajunge in miinile oricui. Pentru ca o persoana fizica sa fie autorizata sa detina, sa poarte sau sa foloseasca un asemenea obiect trebuie indeplinite mai multe conditii. Acestea sint: virsta minima 18 ani; cetatenia romana, prezentarea la dosar a actului de identitate in original si copie; cazierul judiciar in original si certificat medical eliberat cu cel mult sase luni inainte de depunerea cererii. De asemenea, mai este nevoie de avizul psihologic eliberat de un cabinet autorizat, cu cel mult un an inainte, doua fotografii color 4/5 si taxa de autorizare de 100 de lei, care se achita la Trezorerie. Conform ultimelor prevederi legale, nu vor fi autorizate persoanele condamnate definitiv pentru savirsirea de infractiuni, cele invinuite sau inculpate in cauze penale pentru fapte cu intentie, infractiuni referitoare la frontiera de stat, prevenirea si combaterea traficului si consumului de droguri sau acte de violenta.
„Posesorii de arme neletale, pistol sau revolver, cu proiectile din cauciuc ori arme lungi sau scurte cu aer comprimat au obligatia sa se prezinte la Serviciile AEST, pentru obtinerea permiselor. De mentionat ca dupa incheierea campaniilor de inregistrare, persoanele care au arme de genul mentionat dar nu s-au inscris in evidente vor avea doar drept de detinere, nu si de folosire”, au anuntat oficialii Politiei.
Astfel, mai nou, constituie infractiune detinerea si portul de arma neletala, fara drept, fapta fiind pedepsita cu pina la un an de inchisoare. Uzul de arma neletala din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu pina la trei ani de inchisoare. De mentionat ca in judetul Bacau, conform ultimelor date furnizate de catre oficiali, exista peste 3.500 de posesori de arme. Mai bine de o jumatate dintre acestea sint detinute de catre vinatori sau agenti de paza. Mai trebuie spus ca in Romania au dreptul sa detina arme: vinatorii; colectionarii inregistrati; sportivii si antrenorii de tir – sportivii si antrenorii legitimati la cluburi sportive; armurierii; orice rezident al unui stat membru UE, precum si persoana titulara a unui document de identitate eliberat de un stat membru. Mai mult decit atit, armele militare pot fi detinute si folosite numai de catre structurile specializate care au competente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale.
Lasă un răspuns