~3 min lectură 0 comentarii

Jucăriile Montessori ajută copilul să se dezvolte armonios, dar este important și ca părintele să se joace zilnic cu cel mic

Andra Juverdeanu

Jucăriile sunt importante pentru dezvoltarea copiilor, ele fiind instrumentele educative prin intermediul cărora cei mici descoperă lumea care îi înconjoară. Un loc aparte în educația micuților îl au jucăriile Montessori, care ajută foarte mult la dezvoltarea lor cognitivă și senzorială. Dar, la fel de important, este și timpul pe care adultul îl dedică activităților realizate cu propriul copil.

Jucării Montessori – ce beneficii oferă și de unde le poți achiziționa

Jucăriile educative Montessori au fost concepute conform pedagogiei Montessori, care pune accent pe independența copilului, încurajându-l să decidă singur ce activități dorește să facă. Părintele se poate implica în jocul copilului, fiind un prilej pentru adult de a asculta și a discuta cu cel mic.

Alegerea unor jucării Montessori trebuie făcută în funcție de preferințele copilului. O diversitate cât mai mare de jucării le oferă celor mici posibilități multiple de a le combina și de a-și dezvolta mai multe abilități. Beneficiile principale pe care le oferă aceste jucării educative sunt: creșterea capacității de concentrare, dezvoltarea creativității și imaginației, dezvoltarea senzorială, stimularea creierului și explorarea mediului înconjurător într-un mod intuitiv.

Jocurile și jucăriile educative se găsesc, în ziua de azi, în majoritatea magazinelor fizice și online de profil. Unul dintre aceste magazine este binecunoscutul nichiduta.ro, care oferă o gamă variată de jucării Montessori, atât pentru copiii mai mici, cât și pentru bebeluși, iar unele produse se găsesc chiar și la reducere. De asemenea, pe lângă jucăriile educative, aici găsești și cele mai la modă jucării inspirate de personajele preferate ale copiilor, dar și articole pentru camera copilului și de puericultură.

Educlass.ro este un alt magazin de profil unde găsești numeroase jucării educative din lemn, cum ar fi seturi de „tăiat legume”, ceas din lemn, jocuri de potrivire, joc magnetic de pescuit și altele. Oferta lor este foarte variată și puteți implica și copilul în alegerea jucăriilor preferate.

De asemenea, și oferta de la drool.ro este diversă și se pot găsi jucării de tot felul la prețuri bune și reduceri. Printre jocurile și jucăriile Montessori din oferta acestui magazin online se găsesc caiete de activități, bucătării de jucărie, cartonașe pentru învățare, jocuri cu șabloane etc.

De ce este important ca părintele să se implice în joaca și activitățile copilului?

Pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor nu este suficient doar să investiți în jucării educative. La fel, sau poate chiar mai importantă este implicarea adultului. Jucăriile facilitează interacțiunea adult-copil.

Joaca cu cei mici creează, pe lângă amintiri frumoase, o relație bazată pe încredere și respect. Copilul înțelege că părinții lui îi sunt alături, că vor să facă parte din lumea lui și, prin urmare, și el va fi mai receptiv în a asimila regulile și educația oferite de părinți.

Copiii care petrec timp de calitate cu părinții lor sunt mai puțin predispuși la a avea probleme de comportament acasă sau în societate și, de asemenea, cresc mai echilibrați din punct de vedere psiho-emoțional.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.