■ este de părere președintele Gheorghe Chivorchian, cu o zi înaintea începerii pregătirilor la FCM Bacău
– FCM Bacău își reia pregătirile. Unde va ajunge echipa după returul care în scurt timp va începe?
– Unde ne-am propus, adică în cupele europene.
– Din Cupă sau din campionat?
– Ori una, ori alta. Dar se poate și din campionat. Cu două victorii afară și cu o înfrîngere a lui Dinamo acasă s-ar putea discuta chiar de locul secund. Eu oricum merg pe ideea ca echipa să dea dovadă de aceeași seriozitate și atunci va fi bine. Mi-aș dori să avem același parcurs de cînd a venit Ilie Dumitrescu, mai puțin sincopa cu Oțelul Galați.
– Lotul Bacăului vă dă dreptul să aspirați la cupele europene?
– Am mai spus-o, atît la începutul campionatului, apoi la jumătatea lui și o spun și acum: lotul Bacăului poate fi comparat cu cel al Rapidului.
– Pregătirile de iarnă vor avea un rol în atingerea obiectivului?
– Este foarte important cît vor înțelege jucătorii că iarna este chinuitoare, dar benefică. Va fi greu, dar greul de acum se va transforma apoi în ușor pentru ei. O pregătire foarte bună care ar duce la rezultate foarte bune poate însemna pentru jucători echipa națională și cereri de la echipe din străinătate. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns