Presedintele Traian Basescu a semnat, saptamina trecuta, un nou decret pentru eliberarea din functie a 49 de procurori si judecatori, dupa ce acestia s-au pensionat, iar printre ei figureaza si un judecator de la Judecatoria Onesti (Carmen Ciosu) si unul de la Curtea de Apel Bacau (Ecaterina Ene). Alti 72 de magistrati au fost eliberati din functie la inceputul lunii octombrie, cind a fost semnat precedentul decret prezidential, iar printre ei figurau si Aurelia Saftiuc (judecator la Curtea de Apel Bacau), Emilia Plugaru (judecator la Tribunalul Bacau), Ioan Aveloaei (judecator la Judecatoria Onesti) si Vasile Utoiu (prim procuror adjunct la Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti). Pe linga cei doi judecatori onesteni carora li s-a aprobat pensionarea, un al treilea magistrat, Constantin Roset, urmeaza sa se pensioneze, dupa ce va fi semnat si urmatorul decret prezidential, dupa cum ne-a precizat vicepresedintele Judecatoriei Onesti, Ioan Anghel, care ne-a mai spus ca se resimt din plin efectele crizei de personal. Judecatoria Onesti mai are acum doar 8 judecatori, adica jumatate din cele 16 posturi prevazute in schema de personal. Volumul de munca este atit de mare, incit judecatorii onestenii nu mai au timp suficient pentru mormanele de dosare pe care le au in lucru. “In cele mai scurte sedinte, sunt cite 60 – 70 de dosare de judecat”, ne-a spus judecatorul Ioan Anghel. In plus, Judecatoria Onesti se confrunta si cu o criza financiara. Lipsesc hirtia, tonerul, plicurile si alte materiale consumabile, iar funizarea gazului pentru incalzire a fost sistata, ca urmare a datoriilor neachitate. (George MARTIN)
Lasă un răspuns