~2 min lectură 0 comentarii

Judecătoria Buhuși nu va fi desființată

Redacția Ziarul de Bacău

Comisia Juridică a Senatului a respins, cu majoritate de voturi, proiectul de lege al Guvernului privind desființarea a 30 de instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, inclusiv a celor din Buhuși. În aprilie, și Camera Deputaților a dat vot negativ acestui proiect, reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare fiind de părere că desființarea celor 30 de instanțe ar limita accesul oamenilor la justiție.

SONY DSC

Conducerea Judecătoriei Buhuși a semnalat în mai multe rânduri imposibilitatea mutării acestei instanțe la Judecătoria Bacău. Într-un memoriu trimis, în februarie, Parmentului și Ministerului Justiției, instanța din Buhuși scotea în evidență numărul destul de mare, comparativ cu media pe țară, al dosarelor judecate, condițiile improprii în care funcționează Judecătoria Bacău și faptul că aceasta ar fi supraaglomerată nejustificat dacă ar prelua și instanța din Buhuși. Pe de altă parte, dacă s-ar fi aprobat desființarea Judecătoriei Buhuși, angajații instanței și locuitorii din oraș și din alte comune apropiate ar fi trebuit să parcurgă o distanță mai mare până la Judecătoria Bacău, ceea ce ar fi implicat și costuri mai mari. (C. CHIFU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.