– sute de oameni care au procese în instanțele din Bacău sunt nevoiți să împartă o toaletă „ecologică” din curtea Judecătoriei
– legea obligă orice unitate să dețină grup sanitar și, cu toate acestea, de ani buni, toaletele stau sub cheie u DSP nu a dat nicio amendă pentru că nu a fost sesizată
Cătălina CHIFU
Într-un oraș cu pretenții că ar fi european, în anul 2013, trei instanțe de judecată care împart același imobil (Oituz 20 – Cuza Vodă 1) nu au în clădire grup sanitar pentru public, iar cei care conduc aceste instituții nu consideră că ar fi o problemă. Sute de oameni intră zilnic în clădire, unii sunt părți în procese și au de așteptat pe holurile instanțelor ore întregi, poate chiar mai bine de jumătate de zi, pentru că la noi un proces programat la ora 9.00 dimineața începe undeva pe la ora 12.00 sau chiar la 16.00, iar cei care vor să afle pronunțarea într-un dosar mai sunt nevoiți să aștepte cel puțin o oră după terminarea ședinței de judecată.
Oamenii sunt îndrumați de jandarmi (pentru că așa au primit ordin) spre singura toaletă publică așa-zis ecologică amplasată afară, în apropierea Judecătoriei Bacău, în condițiile în care mai multe grupuri sanitare din cele trei instanțe stau nefolosite, sub cheie. La toaletele de la etaj au acces doar șefii, angajații și avocații (eventual și procurorii de ședință). „Șefii au decis să le încuie pentru că oamenii, nu toți, lăsau mizerie, nu erau civilizați, nu trăgeau apa – ne explică un angajat al Tribunalului. Odată au spart chiuveta, au stricat robinetul. De asta nu se mai descuie la baie. De ani buni e sub cheie, nu de acum. Toți cei care așteaptă la instanță trebuie să se ducă afară. Din cauza unora suferă toți. Iar afară știți cum e, ce condiții sunt. Este dificil, mai ales pentru gravide, pentru copii.”
Răspunsul președintelui Judecătoriei vizavi de această problemă confirmă ceea ce ne-au spus angajații: „Grupurile sanitare de la parterul Judecătoriei Bacău sunt nefuncționabile din perioada 2007-2008, din cauza modului defectuos de utilizare de către public, uzurii instalațiilor sanitare precum și a lipsei disponibilităților financiare pentru efectuarea reparațiilor ce se impun, în pofida demersurilor efectuate în mod constant în acest sens. Pentru rezolvarea situației la care faceți referire, conducerea Tribunalului Bacău și Primăria Bacău, în perioada mai sus menționată, au convenit amplasarea unor toalete ecologice în imediata apropiere a imobilului în care își desfășoară activitatea Judecătoria Bacău (aripa dinspre Inspectoratul Școlar Județean), toalete ce sunt și în acest moment folosite de publicul larg, inclusiv de cei care se prezintă zilnic la Judecătoria Bacău. Totodată, vă comunicăm că începând cu 02.09.2013 au început lucrări de reparații la imobilul Judecătoriei, urmând a fi avute în vedere și aspectele sesizate de dvs.”
„Nu există temei legal pentru grup sanitar”
Răspunsul Curții de Apel referitor la lipsa grupurilor sanitare este scurt și concis: „Pentru relațiile solicitate vă îndrumăm să vă adresați Tribunalului Bacău, întrucât spațiul destinat grupului sanitar este în administrarea acestuia.”
Un răspuns și mai interesant a trimis Tribunalul, care nu vorbește despre lipsa banilor sau altă justificare și explicații folosite constant când ceva nu merge, ci de lipsa unui „temei legal”, dincolo de faptul că existența unui grup sanitar într-o instituție nu e doar o obligație, ci e pur și simplu de bun-simț. „Vă aducem la cunoștință – ne informează Tribunalul – că nu există temei legal pentru a se asigura funcționarea unui grup sanitar în sediul instanței, la care să poată avea acces publicul. În curtea Judecătoriei Bacău este amenajat, pentru public, un grup sanitar ecologic, aflat în administrarea Primăriei Bacău.”
Nu de aceeași părere sunt și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Aceștia susțin că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, la art. 14 este prevăzut că „lipsa dotării cu grup sanitar a locuințelor sau a unităților de orice fel constituie amendă de la 3.000 la 5.000 lei pentru persoane juridice”. Cu toate acestea, în toți acești ani, inspectorii DSP nu au aplicat celor trei instanțe nicio amendă, pe simplul motiv că nu au fost sesizați, deși presa a reclamat an de an această neregulă. „Nu am fost sesizați – ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al DSP. Dacă vom fi sesizați, se vor face verificări privind existența unui grup sanitar și accesul oamenilor la el. Toaleta ecologică de afară nu poate fi decât o soluție temporară, acceptată doar dacă instituția face dovada că grupul sanitar este în reparații.”
Bacauan a zis
ACESTA ESTE RESPECTUL ARATAT DE JUSTITIE FATA DE CETATEANUL DE RAND !
RUSINE !!!
nesimtire a zis
bravo, domniile voastre! as vfrea sa vad si eu un magistrat care merge la buda afara. Asa impartiti si justitia?
ubbu a zis
unii fac pe ei in sedinta
emy a zis
Ca la noi la nimeni.