Pentru primele patru luni care au trecut din acest an, Bacăul se numără printre cele cinci județe din țară care au înregistrat unul sau mai multe cazuri de botulism. în perioada ianuarie-aprilie, au fost confirmate, la nivel național, opt cazuri față de trei cîte au fost în aceeași perioadă a anului 2006. Cele opt persoane care au făcut boala sînt din Mureș – două, din care una a decedat, Bacău – două, Vîlcea – două și Harghita și Bihor – cîte una. în județul Bacău, cele două cazuri au fost într-o familie din Onești. „Este vorba de tată și fiică. Bărbatul are 52 de ani, iar fiica lui, 19 ani. Ei au consumat niște tobă afumată preparată în casă. De la tobă se bănuiește că s-au intoxicat. Au fost internați la Iași și sub tratament au evoluat bine, nu au mai avut probleme”, a declarat doctorița Anca Dancău, șefa compartimentului Epidemiologie din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău. Bacilul botulinic trăiește în pămînt și în mîl. De aici el poate să ajungă pe plante și în intestinele animalelor, inclusiv ale peștilor. Dacă acestea nu sînt spălate, curățate și fierte bine, în condiții de anaerobioză (lipsa oxigenului molecular) bacilul elimină toxina botulinică. Aceasta provoacă boala. Ea apare în urma consumului de alimente contaminate, în special conserve preparate în casă, slănină, cîrnați afumați, pește afumat ori sărat, carne în untură. Boala se manifestă prin tulburări digestive moderate (uscăciunea mucoasei bucale, greață, dureri abdominale, constipație), lipsa puterii, cefalee, amețeli, vedere dublă și încețoșată, dificultate și durere la înghițire, voce răgușită și vorbirea greoaie. în cazurile grave se întîlnesc și paralizii ale mușchilor gîtului, mușchilor respiratori și ale membrelor. Acestea duc la insuficiență respiratorie și, în ultimă instanță, la deces, dacă nu se intervine în timp util cu tratamentul. La adulți, simptomele încep de obicei după 12 sau 36 ore de la consumul de alimente infestate. La sugari, acest interval este de 3 pînă la 30 de zile. în cazul botulismului contractat prin răni, simptomele se instalează după 4 pînă la 14 zile.
Cea mai sigură măsură de prevenire, fierberea alimentelor
âmbolnăvirea se poate preveni foarte simplu. Medicii recomandă în primul rînd sterilizarea conservelor de legume, carne și pește, preparate în casă, prin fierbere minimum 30 de minute. Apoi trebuie evitată consumarea de conserve care au capacul bombat și a alimentelor cu aspect și miros neplăcute (ele nu vor fi date nici la animale). Sînt indicate, de asemenea, curățarea atentă și spălarea riguroasă a legumelor și verdețurilor, precum și conservarea la rece a mîncărurilor incomplet preparate și a produselor alimentare perisabile. Totodată, recipientele în care au fost ținute alimente cu aspect și miros neplăcute vor fi fierte și spălate bine. Nu este lipsită de importanță nici evitarea preparării alimentelor cu mai mult de 2-3 ore înaintea consumului, în cazul în care nu se poate asigura păstrarea lor la temperaturi de 4-8 grade Celsius. în cazul sugarilor, alimentele pregătite vor fi consumate imediat. Ele nu vor fi reîncălzite sau ținute la frigider. Alimentele vor fi pregătite la o temperatură de peste 70 grade Celsius și nu vor fi puse la un loc cu produsele nepreparate. Și nu în ultimul rînd, spălarea repetată a mîinilor, nu numai după folosirea toaletei și înainte de masă, este o măsură de evitare a riscului îmbolnăvirii.
Mici și carne tocată, cu bacterii
în 2006, Autoritatea de Sănătate Publică a urmărit calitatea nutritivă și contaminarea microbiologică a cărnii și preparatelor din carne (salam de vară, parizer de porc, cabanos, crenwurști, pastă de mici și carne tocată) de la mai multe unități producătoare, din care a prelevat 60 de probe. în urma efectuării analizelor de laborator, din cele 60 de probe, șase au ieșit necorespunzătoare din punct de vedere bacteriologic, adică 10 la sută. Carnea tocată și pasta de mici au fost singurele sortimente care nu s-au încadrat în limitele stabilite de Ministerul Sănătății în ce privește conținutul în bacterii coliforme, escherichia colli și stafilococul coagulazo pozitiv. Conform raportului prezentat de ASP, probele incriminate ca fiind necorespunzătoare provin de la o unitate de industrie alimentară unde, de ani de zile, nu s-au mai efectuat lucrări de modernizare și retehnologizare. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.