~2 min lectură 0 comentarii

Județul Bacău va fi inclus în hărțile naționale de comunicații

Redacția Ziarul de Bacău

Prefectul Claudiu Șerban s-a întâlnit cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Comunicații (ANC) – Regionala Iași, instituție subordonată Camerei Deputaților, în vederea analizei modului de implementare în județul Bacău a Legii nr. 154/2012 privind infrastructura rețelei de comunicații.

even.hart

La discuții au mai fost prezenți Claudiu Năstasă, vicepreședintele Consiliului Județean, și Constantin Neag, directorul ANC. Legea privind infrastructura rețelei de comunicații stabilește condițiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii ori mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum și unele măsuri privind construirea de rețele de comunicații electronice. Prin implementarea acestei legi se dorește realizarea unei hărți a infrastructurii comunicațiilor din România până în anul 2016 și dezvoltarea unui sistem competițional corect pentru furnizorii rețelelor de comunicații.

În acest sens, este necesară construirea unei baze de date la nivel național privind rețelele de comunicații existente, ce va fi pusă la dispoziția oricărui nou solicitant pentru furnizarea acestor servicii. „Prefectul Claudiu Șerban a agreat o formulă comună de lucru potrivit căreia, la următoarea ședință cu autoritățile publice locale, reprezentanții ANC vor aduce la cunoștința primarilor reglementările legale privind posibilitățile de realizare a unui acces la rețelele de comunicații cu investiții minime” – a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului – Județul Bacău. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.