care trebuie să asigure intervențiile în caz de calamitate poate fi socotit pe degete n în caz de nevoie, autoritățile sînt nevoite să apeleze la agenții privați pentru a executa chiar și lucrările de strictă necesitate
Vreun buldozer, vreun tractoare cu remorcă și cel mult un excavator. Cam astea sînt utilajele care se află în acest moment în garajele principalelor instituții menite să intervină în caz de calamitate în localitățile județului. Slaba dotare pe care o au aceste instituții vitale pentru comunitate a ieșit la iveală în această periodă, în care inundațiile au răvășit județul de la un capăt la altul. Mii de oameni care s-au trezit cu apa dînd năvală în case s-au uitat cu disperare înspre primării, de unde au așteptat să primească o mînă de ajutor pentru a pune stăvilar viiturilor. Primăriile au dat, însă, din umeri. Cînd nu ai în garaj decît cel mult un buldozer, și acela vechi de cînd lumea, nu prea au ai cum să te pui de-a curmezișul în calea apelor. în aceste condiții, primul lucru pe care l-au făcut primarii din localitățile calamitate a fost să cheme în ajutor Direcția Apelor „Siret”. Cum nici în garajele respectivei instituții, nici pe teren, la diverse intervenții, nu se aflau prea multe utilajele, puținele vole, buldozere și excavatoare pe care le aveau la îndemînă specialiștii de la Ape au fost trimise în comunele unde se putea ajunge cel mai repede și mai ușor. în celelalte localități, oamenii au fost nevoiți să se apere cu mîinile goale de furia apelor. Măcinate de viitură au fost și drumurile, așa că primarii localităților afectate de inundații au cerut sprijinul specialiștilor care au în administrare principalele căi de acces din județ. „Ce intervenții să facem? Nu avem în dotare decît două buldozere”, spune acum Sorin Leahu, directorul societății Drumuri Naționale Bacău. Directorul Leahu spune că s-a ajuns la această situație după ce, în urmă cu cîțiva ani, a avut loc o reorganizare a activității instituției. „S-a produs o descentralizare a activității. în acest moment noi nu ne mai ocupăm decît strict de administrarea drumurilor. Intervențiile necesare sînt făcute cu ajutorul firmelor de specialitate cu care încheiem contract în acest sens”, mai explică directorul Leahu. La firme de specialitate apelează pentru lucrări de intervenții și specialiștii de la Ape. Ionuț Maftei, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bacău, spune că și această instituție a trecut printr-un proces de reorganizare în urmă cu cîțiva ani. „Nu ne putem baza, la această oră, decît pe un număr mic de utilaje. Cînd avem de executat lucrări, se organizează licitații pentru a se încheia contracte de execuție cu firme de specialitate”, explică directorul SGA Bacău. Respectivele licitații nu pot fi organizate, însă, peste noapte iar de la încheierea contractului și pînă la venirea, efectivă a utilajului pe teren se pierde timp prețios.
Milioane de lei bune pentru cîteva ore de intervenție a unui utilaj
Prezenți, săptămîna trecută, alături de membrii Comitetului pentru Situații de Urgență la o întrunire de lucru organizată la sediul Prefecturii Bacău, primarii din localitățile afectate de inundații au fost de părere că multe bunuri ar fi putut fi salvate din calea apelor dacă utilajele de intervenție și-ar fi făcut simțită prezența la timp. Ion Vlasie, primarul comunei Ștefan cel Mare, a spus că au trecut zile întregi de la inundații pînă cînd și-a făcut apariția un utilaj de intervenție în zonă. „Avem opt stîlpi de înaltă tensiune care stau și acum culcați la pămînt fără ca cineva să vină să îi ridice sau măcar să vadă ce se întîmplă”, a spus primarul Vlasie. La rîndul său, Ștefan Potoroacă, primarul comunei Asău, a spus că nici după o lună de la inundațiile din luna iulie nu a venit cineva de la Drumuri Naționale să vadă podurile de la Goioasa și Apa Asău. Cît privește tarifele practicate pentru concesionarea utilajelor, Victor Diaconu, primarul comunei Ardeoani, a fost de părere că și liderii administrației publice locale ar trebui să aibă un cuvînt de spus la încheierea acestor contracte. „Am găsit utilaje care lucrau la jumătate din prețul cu care lucrau utilajele concesionate de Direcția Apelor. Avem posibilitatea să închei contracte cu un tarif de 600.000 de lei pe oră cînd Direcția Apelor plătea pentru ora de lucru a unui utilaj 1.400.000 de lei”, a spus primarul din Ardeoani. „Au fost contracte încheiate și scump și prost iar pentru asta SGA Bacău va avea de suferit „, a intervenit, imediat, Tudorița Lungu, directorul Direcției Apelor „Siret”.
Instituțiile statului, sărăcite de privatizările făcute cu prea mare grabă
Prefectul județului Bacău, Gabriel Berca, este de părere că situația în care s-a ajuns acum este rodul unor greșeli făcute, de-a lungul timpului, în administrație. „în momente de criză profundă, cum au fost cele cu care ne-am confruntat în acest an, autoritățile statului trebuie să aibă posibilitatea unor intervenții rapide. Nu este posibil să ai în administrare drumurile naționale din județ și să nu ai în dotare decît două buldozere”, spune Gabriel Berca. Prefectul județului Bacău mai este de părere că instituțiile statului au fost decapitalizate în urma privatizărilor făcute cu prea mare grabă. „S-a privatizat, de pildă, activitatea de administrare a drumurilor aflată, pînă de curînd, în administrarea Consiliului Județean, fără să se lase loc și unei alternative. în acest moment sînt foarte puține societăți de anvergură în județ care dispun de utilajele necesare unor intervenții în situații extreme cum au fost cele din această vară. în fiecare localitate a județului, autoritățile ar trebui să fie în măsură să dispună măcar de unul, două utilaje de intervenție în caz de necesitate. în plus, măcar Comitetul pentru Situații de Urgență ar trebui să aibă la dispoziție cîteva utilaje de intervenție la care să se poată apela, la orice oră din zi și din noapte, fără să fii nevoit să stai tot timpul cu mîna în buzunar după bani”, mai este de părere prefectul Berca. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.