Adolescența cea plină de transformări și schimbări este considerată cea mai dificilă perioadă a vieții. Adolescenții simt tot mai mult nevoia unor oameni care să-i asculte, și a unor moduri de „descărcare” cît mai variate. De aceea apelează la acele caiețele salvatoare, care îi ajută pe unii foarte mult, pentru că acolo pot renunța la mască
De obicei scriem cînd avem ceva pe suflet și mai rar cînd sîntem în culmea fericirii. „Pentru mine, acest caiet e un mănunchi de dureri mărturisite. Am început să scriu cînd sufeream. Mă ajută enorm să comunic cu mine”, spune Andreea Romedea, în vîrstă de 17 ani. Cristina Vasilache precizează că „numai persoanele singure țin de obicei jurnal. Oricînd poate fi găsit de curioșii familiei. E mai bine să ții pentru tine”. Ema Cornea crede că jurnalul „e o pierdere de timp”. Oana Stanciu ne mărturisește: „Dacă vrei să ascunzi un jurnal, poți. Oricum, nu e stilul meu să mă descarc scriind. Sînt și alte moduri de descărcare verbale”. Sorana Secu mărturisește: „Am încercat de foarte multe ori să îmi aștern gîndurile, dar nu am putut să scriu prea mult. Pînă la urmă, sufletul tău și mintea ta sînt cele mai sigure jurnale”.
Diana Roca e total împotriva jurnalelor. „Fac parte din acea categorie de oameni care sînt împotriva acestei forme de eliberare a revoltelor, a sentimentelor. Uneori mi se întîmplă și mie să am impulsuri de a scrie, dar niciodată nu le las să se manifeste. Mi se pare o nepotrivire, o inadecvare. Care-i scopul înșirării gîndurilor tale, cînd știi că tot tu te uiți pe ele? Mai și riști să fii descoperit!”. Și alții cred că jurnalul este, la această vîrstă, un moft. „Nu înțeleg de ce toată lumea se ascunde de ceilalți. Poate nu au curajul să-și asume responsabilitatea pentru trăirile lor. De-acord, e un caiet intim, dar nimic din noi, spus sau scris, nu ne mai aparține, odată așternut pe hîrtie. Și, ce e pe jumătate al tău, deja nu-ți mai aparține”, este părerea Mihaelei Roman.
Fiecare om cu caracterul său și cu nevoile sale. Jurnalul poate fi uneori cel mai bun mod de a te elibera de frustrări, doar punînd pe hîrtie ceea ce te apasă. „E ca și cum ai plînge”, spune Anca A. Oricum, dacă ai sau nu un jurnal, numai tu poți ști, și nimeni altcineva, pentru a nu stîrni curiozități pe marginea unor lucruri care ți se par prea intime. (Ioana PAVEL)
Lasă un răspuns