Administratorii și redactorii companiei „Jurnalul de Moldova” din Iași au lansat oficial, sîmbătă, 9 noiembrie, noua sa publicație, „Jurnalul de Est”. Cotidianul cu acest nume apare în județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui de la sfîrșitul lunii mai a.c., în format tabloid și într-un număr de 16 pagini. „Este primul cotidian regional din Moldova – a precizat directorul general al companiei, avocatul Ilie Cotoman, cu șase pagini de informație locală din județele arondate, alte șase pagini de cultură generală și două pagini de informație națională și internațională”. „Jurnalul de Est” are o redacție și la Bacău, a cărei activitate este coordonată de Vasile Dumitrescu, în calitate de director zonal pentru acest județ, și de Marcel Moldoveanu, pe funcția de redactor șef. La prezentarea de sîmbătă a cotidianului „Jurnalul de Est” au fost prezenți prefectul Radu Cătălin Mardare, Dumitru Brăneanu, vicepreședinte al Consiliului Județean, ziariști din presa băcăuană și reprezentanți ai unor instituții administrative și societăți comerciale din județul Bacău. Redactorii și administratorii „Ziarului de Bacău” le urează și pe această cale colegilor de la noua publicație mult succes în demersul lor jurnalistic și putere pentru a face față concurenței care se întețește și pe piața presei băcăuane. (Petru DONE)
Lasă un răspuns