Jurnalul unui outsider

CORUPEREA INOCENȚILOR

Ioan NEACȘU

În primele săptămîni ale erei postcomuniste, cînd domnul Ion Iliescu și ai lui dăduseră țara în pradă, președintele și inginerul șef dintr-o gospodărie colectivă din Bărăgan au devenit brusc mari revoluționari și au îndemnat țăranii să devasteze ceapeul. Președintele a luat tractorul, inginerul a luat ARO-ul, apoi țăranii s-au repezit în sediu și au luat fiecare ce a apucat: unul un scaun, altul o ușă, altul tușiera de pe birou, în sfîrșit, au distrus simbolul atîtor decenii de umilinți furînd fiecare cîte ceva. Cînd poliția a vrut să prindă hoții nu a căutat nici tractorul, nici autoturismul, ci cîte un nenorocit de scaun șchiop!
Întîmplarea asta este emblematică pentru modul demagogic și profund imoral în care s-a făcut la noi „privatizarea”. Domnul Văcăroiu a dat niște cupoane fără valoare majorității românilor pentru ca mafia să „privatizeze” industria, de fapt să fure tot ce se putea fura. Problema caselor naționalizate a trenat pînă azi, acel „restitutio in integrum” cerut de societatea civilă și de partidele istorice a fost cu obstinație refuzat pînă s-a furat tot ce se putea fura. Pentru ca nomenclaturiștii să-și păstreze vilele furate acum cincizeci de ani invocau situația mizeră a mii de chiriași din case insalubre de raport. Și acești amărîți chiar se solidarizau – și încă se mai solidarizează – cu hoții.
Retrocedarea pădurilor de pe Valea Trotușului s-a făcut în același stil mafiot. Este ușor de corupt un țăran care nici nu știe legea, dar care este bucuros să-i dai un hectar de pădure, sau zece, fără să înțeleagă faptul că în felul ăsta este luat părtaș la hoție. Pentru hoți este o transferare aproape comică a răspunderii: ei rad pădurea, apoi spun că proprietarii au făcut-o. Mai sînt tolerați și hoții mărunți, care fură cu spinarea, sau cu căruța, pentru a se da vina pe cineva, la nevoie. Nimeni nu spune că, indiferent de forma proprietății, regimul silvic trebuie respectat, că pentru furturile masive din păduri există oameni care trebuie trași la răspundere. Tare aș vrea să văd ce spune domnul Ghelase, de exemplu, cum explică el tragedia de pe Valea Muntelui. Tare aș vrea să văd pe cine arestează procurorii, pe marii afaceriști cu cherestea, ori pe vreun amărît care a furat o căruță de lemne ca să se încălzească? Dar funcționarii publici, de la prefectură pînă la primării, răspund penal pentru punerile în posesie ilegale, care au creat haosul în care hoții au operat fără grijă? Dar polițiștii din zonă, care au închis ochii făcîndu-se că nu văd jaful, ce sancțiuni vor primi? Căci degeaba avem legi, dacă nu există și sancțiuni aspre pentru cei care nu le respectă. Degeaba avem administrație locală, poliție, dacă acestea nu răspund civil, penal și material pentru deciziile pe care le iau. Furtul din păduri se practică de cel puțin cincisprezece ani. Toți locuitorii de pe Valea Muntelui nu pot dormi din cauza trailerelor care cară zi și noapte, de cincisprezece ani, pădurile munților noștri spre destinații necunoscute. Nimeni n-a zis nimic pînă acum. Este o complicitate ca-n povestea cu care am început aceste rînduri: a celor care fură un braț de lemne, cu cei care fură păduri întregi.
Trebuie înțeles că nu regimul proprietății a dus la despăduriri, că „Legea Lupu” nu a fost aplicată decît în cazul în care servea la acoperirea unor retrocedări false. Mă tem că și actualele legi ale proprietății vor avea aceeași soartă. În fond, cea mai criminală lege în materie de proprietate este legea Ion Iliescu. Jumătatea de hectar cu care i-a împroprietărit el atunci pe locuitorii satelor care nu aveau pămînt a fost luată nu de la moșieri, nu de la IAS-uri, ci de la micii proprietari, cărora li s-a ciuntit ogorul cu cîte un hectar – două. Cum se vor reconstitui acum proprietățile, care au fost fie deplasate, fie vîndute? Cum se vor abține corbii de la primării să nu pună gheara pe încă o parte din atît de urgisita proprietate?
Dumnezeu ne-a pedepsit cu potopul pentru păcatele noastre. Poate oamenii simpli și cu frică de Dumnezeu vor înțelege în ultimul ceas faptul că nu trebuie să se bucure la ce nu-i al lor, că furtul cel mic îl acoperă pe cel mare, dar nu aduce nici un folos, doar lacrimi și durere.și au luat fiecare ce a apucat: unul un scaun, altul o ușă, altul tușiera de pe birou, în sfîrșit,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!