Jurnalul unui outsider luni 17 ianuarie 05.

Cine să-l apere pe Eminescu?

Ioan Neacșu

Elevii și profesorii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” sărbătoresc, la mijloc de ianuarie, ziua patronului lor spiritual, de care sînt, pe bună dreptate, foarte mîndri deoarece nu este puțin lucru să înveți și să te formezi ca om și ca român la umbra Poetului Național. Festivitățile prilejuite de „Ziua liceului” au început, în ultimii cinci ani, printr-o caldă și emoționantă ceremonie care se desfășura la statuia Poetului, statuie dezvelită cu prilejul „Anului Eminescu”.
Cum spune Mircea Eliade, prin rit se ajunge la mit. Această ceremonie simplă, ironizată cu invidie de unii sfetodocți, are tocmai rolul de a ne proiecta, fie și pentru cîteva minute, în „Mitul Eminescu”. Bucuria aceasta a ținut, însă, puțin timp. Tocmai cînd era pe punctul de a se transforma în tradiție, ceremonia atît de necesară, vitală pentru viața spirituală a elevilor și profesorilor din liceul cu nume de mit a devenit o amintire datorită faptului că statuia a fost demolată cu brutalitate barbară de niște oameni pentru care nu contează decît interesele lor mercantile și meschine. Ziarul nostru a publicat un fotoreportaj impresionant care mărturisește lumii despre moartea statuii. Anul acesta profesori, elevi, părinți, oaspeți au trăit o tristă sărbătoare știind că bustul Poetului se află aruncat într-o magazie, iar în locul lui se cască o groapă ca după un bombardament.
Distrugerea statuii lui Mihai Eminescu nu are nici o justificare; ea este rezultatul unui lanț de abuzuri și ilegalități, începînd cu Sentința civilă nr. 317/10.10.2000 semnată de judecătoarea Stănișor Vera, sentință care este un model de abuz în justiție, desființat de Tribunalul din Bacău dar reconfirmat de Curtea Supremă de Justiție, presupunem că în urma unor presiuni politice, deoarece nu-i bănuim pe judecători de lipsă de profesionalism. Consiliul Local, prin Hotărîrea sa nr. 29 din 29.01.2004 trece curtea liceului din proprietate publică în proprietate privată, spre a o oferi Direcției Silvice, dar violînd flagrant Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice. Actualul (încă) director al Direcției Silvice are ambiția de a construi un sediu nou și n-a găsit în tot Bacăul, cît e de mare, alt loc decît cei cîțiva metri pătrați pe care se ridica singurul monument în bronz dedicat Poetului Național! Pe lîngă șirul de ilegalități de care am vorbit mai sus, acest gest barbar este și o blasfemie, o pîngărire a unui loc sfînt.
Cazul pe care-l discutăm este doar o picătură în oceanul ilegalităților comise în cei cincisprezece ani ai dictaturii bunului plac. Dacă Doamna Ministru a Justiției vrea un exemplu de „justiție” făcută cu incompetență sau cu rea-voință, trista poveste a statuii lui Mihai Eminescu este ilustrativă.
Scriu aceste rînduri cu scepticism, deoarece mă îndoiesc de faptul că firava Doamnă va putea îndeplini una dintre muncile lui Hercule, aceea de a face curat în grajdurile lui Augias…
Am crezut, o clipă, că noua conducere a Primăriei va interveni pentru stoparea acestei injustiți flagrante, dar n-a fost așa. Triumviratul nou nu-i prea diferit de cel vechi. Vorba lui Caragiale: „enteresul și iar enteresul”… Au vreun interes să se pună rău cu Direcția Silvică? Au vreun cîștig de la Liceul „Mihai Eminescu”? Doar nu vor desființa o hotărîre a vechiului Consiliu doar de dragul legii! Ori al respectului pentru poetul național! Părinții, elevii, profesorii, nu reacționează. Mai sînt mulți ani pînă vom avea o societate civilă care să monitorizeze administrația. Pînă atunci,cine să-l apere pe Eminescu?
res să se pună rău cu Direcți

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!