Justitia populara

Pe vremuri, poporul primea piine şi circ ca să fie ascultător şi să nu se revolte contra stăpinirii. De-a lungul timpului, metoda de livrare a circului s-a rafinat, de la execuţiile în piaţa publică a duşmanilor Statului, pină la expunerea la stilpul infamiei şi tavalitul prin catran şi fulgi de găina.

În ultimii ani asistăm la o noua metodă de circ – cel al telejustitiei – justiţia televizată la ore de maximă audienţa care se bazează pe un principiu simplu: inventezi duşmani după care îi execuţi. Creezi astfel iluzia că dreptatea învinge şi cei răi – mafioţi, duşmani politici sau simpli inocenţi care s-au aflat la locul potrivit într-un moment nepotrivit – îşi primesc pedeapsa. Binele învinge iar poporul poate dormi liniştit.

Justiţia populară are avantajul că lucrează cu teoria numerelor mari. Între 23 de milioane de români vei găsi ciţiva care să poată fi făcuţi să fie uriţi de restul lumii. Asta, una la mină. A doua la mină -lucrezi cu mase mari de oameni. Avantajul este că mulţimea caută soluţii simple la probleme complicate; inteligenţa mulţimii nu este o medie aritmetică a inteligenţelor individuale ci este egală cu inteligenţa celui mai prost individ al masei.

Şi asta pentru că există capacitatea de influentare şi teama de a fi perceput că o individualitate ce pune în pericol omogenitatea mulţimii.

În fond, poporului i se livrează duşmani de clasă. Televiziunile prezintă cazurile construite cu dovezi pregătite cu grijă de organele Statului iar poporul îşi strigă ura faţă de aceşti duşmani închipuiţi. Astfel, supapa se deschide, presiunea se micşorează în cazan iar mămăliga nu mai explodează.

Confruntaţi zi de zi cu duşmanii săi (închipuiţi sau creaţi în laboratoare), poporul este dirijat spre concluzia că doreşte o dictatură. Eventual, luminată. Care să nu mai permită acestor personaje să facă tot ce vor si să fure avutul public, si care să-i pedepsească pe cei care se încumeta să sugă vlaga acestei naţii şi să conducă ţara spre noi culmi de progres şi civilizaţie.

„Cazul Voicu” s-a construit pe acest sistem. Glumea cineva că l-au ales pe el după un album de fotografii şi l-au luat pe cel care se potrivea cel mai bine unui portret-robot al mafiotului politic. La fel ca şi Gregorian Bivolaru, pe vremea Guvernării Năstase, senatorul Voicu a fost executat mediatic şi declarat vinovat de „Justitia populara” cu mult înainte de începerea procesului.

Voicu a fost folosit pe post de perdea de fum; cu stenogramele din dosar (apropo, a putut, oare, confrunta cineva stenogramele cu benzile magnetice?) s-a mai distras atenţia două săptămini de la problemele ţării; pensionării au uitat ca Guvernul vrea să le taie pensiile, profesorii au uitat că Guvernul le-a tăiat sporurile şi aşa mai departe.

Acum, după Paşte, probabil va reîncepe telenovela cu Geoană şi demiterea/demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. Vom mai avea, deci, circ săptămini bune. Că piinea e cam scumpă şi cam rară.