~2 min lectură 0 comentarii

Karate – Sakura Onești, pe podium la Campionatele Mondiale!

Redacția Ziarul de Bacău

A patra ediție a Campionatelor Mondiale de Karate Pentru Copii, Cadeți și Juniori s-a desfășurat sub egida World Union of Karate-do Federations în Novi Sad, Serbia între 10 si 14 octombrie. Lotul României a avut în componență și doi sportivi oneșteni, Octavian Susanu si Matia Alupei, membri ai Clubului Sakura, coordonați de antrenorii Florin Ioniță și Adriana Filip.

Compeția a fost de un înalt nivel, fircare dintre cei 2000 de participanți din 45 de țări demonstrând un înalt nivel tehnico-tactic și dorința de a duce cât mai sus drapelul tării sale.
Octavian Susanu a concurat la kata interstiluri 9-10 ani, nivel de gradație centură albă-portocalie, împotriva a 85 de adversari. După o un concurs în care a reușit să depășeasca sportivi cu un palmares impresionant, inclusiv vicecampioni europeni și campioni mondiali inter-cluburi, el a reușit să își adjudece medalia de argint, la 5 sutimi de titlul mondial.

Matia Alupei a avut o comportare meritorie, terminând neînvins la kumite, fiind eliminat în urma unei decizii controversate a arbitrilor, deși îl conducea pe adversarul său francez cu 3-1 și mai erau doar 47 de secunde pana la finalul luptei.

„Acest rezultat este o victorie a muncii și a înțelegerii conceptului de sport de performanță. Suntem convinși că nu ne vom opri aici și că anul competitional ne va mai aduce satisfacții. Sperăm ca aceasta victorie să sensibilizeze forurile locale în sprijinirea performanțelor acestui club, ținând cont că reprezentați ai unor orașe mari precum Cluj sau Tg. Mureș nu au izbutit să urce pe podium la această categorie. Urmează, in noiembrie, Campionatele Mondiale FIK Inter-Cluburi, care se vor desfășura la Roma, și Cupa României, care va avea loc la Pitești. Sperăm ca la Pitești să putem deplasa un lot lărgit și să facem încă o dată să se audă numele orașului nostru la premiere”, a declarat sensei Florin Ioniță.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.