Circa 25 de copilasi de virsta prescolara, cu cerinte educationale speciale, s-au imprietenit, ieri dimineata, la Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” din Bacau, cu Hans Christian Andersen. In prezenta parintilor emotionati, micutii, proveniti de la Centrul de Educatie Incluziva nr.1 Bacau, coordonati de profesor psihopedagog Georgeta Paduraru si de bibliotecarii de la Sectia Copii, l-au sarbatorit practic, pe scriitorul (de la a carui nastere s-au implini in aceasta luna 205 ani) celor mai indragite povesti din lume, in cadrul proiectului „Lumea minunata a povestilor”. Copilasii nu au ezitat sa demonstreze ca stiu despre cine e vorba atunci cind se vorbeste despre Hans Christian Andresen, ca-i stiu foarte bine povestile si ca, mai mult de atit, pot da chiar ei viata personajelor acestora. Astfel, micutii au raspuns cu promptitudine tuturor intrebarilor moderatorilor activitatii, legate de scriitor, au urmarit cu interes poveste animata a „Micii Sirene” si au interpretat cu talent, personajele din „Printesa si bobul de mazare”. „Multi dintre copii sint cu cerinte educationale speciale, iar astfel de activitati ajuta mult la recuperarea lor si la integrarea in societate. Este o satisfactie atit pentru noi cit si pentru parinti sa vedem cit de bine evolueaza copiii”, a spus profesor Georgeta Paduraru, Centrul de Educatie Incluziva nr.1 Bacau. Din cadrul aceleiasi actiuni au facut parte si „vernisajele” unei expozitii de carte pentru copii organizata de Biblioteca Judeteana, precum si a unei expozitii de desene realizate de copiii de la Centru.(Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns