Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 39 de ani, din comuna Oituz, au fost reţinuţi ieri de procurori, după ce, cu o o seară în urmă, au năvălit în casă peste un consătean de 33 de ani, pe care l-au luat la bătaie chiar sub ochii bunicii lui. Cei trei l-au măcelărit cu un topor şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele până când bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa, apoi l-au luat pe sus, l-au urcat într-o maşină şi l-au abandonat pe o bancă, în staţia de autobuz. Când l-a văzut plin de sânge, un trecător a sunat la Salvare, însă medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul. Victima tocmai se întorsese din Norvegia şi venise în vizită la bunica lui, iar rudele sale o bănuiesc pe prietena lui că ar fi pus la cale atacul, mai ales că, în urmă cu câteva zile, cei doi se certaseră, iar fata îl ameninţase cu prietenii ei. Tot măcelul s-a petrecut în încăperea în care se mai afla şi verişoara mortului, în vârstă de 13 ani, care a apucat să se ascundă sub pat şi nu a mai ieşit de acolo decât la sosirea poliţiştilor. (Carmen Stoica)
L-au omorât în bătaie şi l-au abandonat în staţia de autobuz
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.