Cei mai mulți dintre țăranii care și-au recăpătat pămînturile confiscate de comuniști se încrîncenează să-și lucreze singuri terenurile, chiar dacă vîrsta nu le mai permite mari eforturi fizice. Încrîncenarea aceasta se manifestă chiar la venerabilii țărani ai căror copii au mijloace financiare suficiente pentru a le asigura părinților un trai lipsit de griji. În această categorie se încadrează perfect tatăl lui Gheorghe Antochi, președintele de la Agricola Internațional. Antochi povestește că tatălui său i s-a confiscat pămîntul cînd avea 25 de ani și l-a primit cînd avea peste 70 de ani. Faptul că pămîntul se află la șapte kilometri distanță de locuință nu l-a descurajat, fiind pus pe fapte mari. „Și sărea într-un picior și i-am spus: «Tata, închipuiește-ți că pînă acolo ai să faci o jumătate de zi, jumătate înapoi. Trebuie să dormi acolo, dacă vrei să lucrezi cîteva ceasuri». Mi-a răspuns că nu contează, că are gînduri mari cu acel pămînt. An de an mă roagă să-i dau sămînță. Nu pot să-l refuz și îi dau”, povestește Antochi. Ca un bun fiu, președintele Agricolei îi dă 300 de kilograme de grîu „bob numărat” ca să-l semene, dar rezultatele sînt nemulțumitoare. „Are ani, vreo doi la rînd, cînd n-a cules nimic, da’ nimic! Și i-am spus «nu mai bine îți măcinam grîul, că tot nu mănînci mai mult de 200 de kilograme de făină pe an?». Mi-a răspuns că nu se poate”, mai spune amuzat Gheorghe Antochi. El nu a putut deloc să-și lămurească tatăl. Acesta continuă, la cei 82 de ani pe care îi are, să-și lucreze pămîntul, ignorînd lipsa de rezultate. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns