Băcăuanii preferă să fure DEX-ul și Enciclopediile
• biblioteca de la Casa de Cultură a preluat fondul de carte de la biblioteca Letea, avînd în acest moment peste 60.000 de volume n oricine poate citi o carte la sală, chiar și cei care nu au un act de identitate asupra lor
Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău are, încă de la constituirea sa, în 1965, bibliotecă și sală de lectură. După ’89, s-au produs schimbări importante și în ceea ce privește statutul „Caselor de Cultură a Sindicatelor”. Cea de la Bacău a trecut de ani buni pe autofinanțare, fapt ce a imprimat un caracter pragmatic hotărîrilor care s-au luat aici. Dar, fiind o instituție de cultură, unele din serviciile oferite de Casa de Cultură din Bacău sînt total gratuite. Este și cazul bibliotecii, care are o sală de lectură deosebit de atractivă și un fond de carte care depășește 60.000 de volume. „Pînă acum un an, fondul de carte de la noi nu depășea 50.000 de volume. După ce s-a desființat biblioteca Letea, noi am preluat de aici aproximativ 15.000 de volume. Din acestea, aproape 11.000 au fost deja înregistrate la noi pînă acum”, a declarat bibliotecara Felicia Zahiu.
Cei care vin să citească la sala de lectură au parte de un climat deosebit de plăcut, doar poate cam răcoros. Despre flori, verdeață, cărți și mai ales costurile de întreținere, greu de suportat pentru o instituție de cultură care se autofinanțează, am discutat cu responsabilii de la Casa de Cultură. „Ne autofinanțăm sută la sută din propriile noastre acțiuni. Din banii pe care îi obținem, zece la sută îi dăm „Asociației Naționale a Caselor de Cultură”. Cu restul banilor, plătim cheltuielile necesare întreținerii, salariile și dacă mai rămîne ceva facem investiții în diferite domenii ale instituției noastre. Pentru bibliotecă, avem un fond special, pentru achizițiile de carte. Cît despre încălzire, aceasta este după cîți bani avem”, a declarat Vasile Iacob, directorul Casei de Cultură.
Nu puțini din cei care au fost la sala de lectură au remarcat designul plăcut al acesteia și aspectul de grădină suspendată. „Avem aproape 50 de locuri la sala de lectură. Majoritatea celor care vin aici sînt elevi și studenți. Cum sala de la Biblioteca Județeană a fost închisă în ultimele zile, au venit și mulți profesori să citească. Am grijă de aspectul sălii și consider că verdeața și florile dau viață încăperii. Pentru fiecare plantă în parte este necesară o atenție specială”, a adăugat Felicia Zahiu.
Oricine poate citi o carte, chiar și cei care nu au un act de identitate asupra lor. Ca în orice bibliotecă de pe meleagurile noastre, unele cărți, sau doar pagini, se evaporă brusc. Unii băcăuani, mai practici din fire, găsesc de cuviință că nu e nevoie să dai o căruță de bani pe o enciclopedie sau dicționar pentru a o achiziționa. Astfel, unii care vin la sală pleacă mai bogați de aici, dar nu în sensul spiritual al cuvîntului. „Foarte mulți elevi și studenți au de făcut referate. Unii, pentru a nu sta la sală, au preferat să rupă paginile de care aveau nevoie. Din păcate, foarte multe cărți au rămas, astfel, descompletate. Mai nou, au început să dispară cărțile. De curînd a dispărut de la noi o enciclopedie foarte valoroasă și DEX-ul. Noi mizăm pe bunul simț al celor care vin aici. Poate veni oricine, nu are nevoie de act de identitate sau de permis. Dar se pare că nu sînt toți bine intenționați”, a remarcat Felicia Zahiu. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.