Iubitorii cărții din Bacău pot împrumuta la domiciliu orice volum care se află în fondul altei biblioteci publice din România. Ei nu vor trebui să se mai deplaseze la Iași, București sau Cluj pentru a citi un volum pe care, din diferite considerente, nu-l are în fondul său Biblioteca Județeană din Bacău. Aceasta datorită schimbului interbibliotecar, care permite cititorului băcăuan să împrumute prin intermediul Bibliotecii Județene „C. Sturdza” orice carte dorește, singura condiție fiind aceea ca ei să știe în ce bibliotecă se află respectivul volum și dacă, evident, ea poate fi împrumutată la domiciliu. Bineînțeles nu trebuie să lipsească din dotarea cititorului nici permisul de intrare vizat pentru anul în curs. „Există un schimb între bibliotecile publice din România, prin intermediul căruia, dacă un cititor dorește să consulte o publicație din altă instituție de profil din țară, trebuie să facă o cerere tip și să aștepte cîteva zile, pînă va fi primită respectiva publicație. O dată ajunsă la Biblioteca din Bacău ea va putea fi împrumutată de cititor ca și o carte din fondul propriu al Bibliotecii, în limita termenului legal”, ne-a declarat Silvia Petcu, directoarul Bibliotecii Județene „C.Sturdza” din Bacău. (Constantin GHERASIM)
La Biblioteca Județeană „C. Sturdza” se pot citi și volume din alte biblioteci publice din țară
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.