Un important eveniment din viaţa profesiei de audit a avut loc în perioada 3-4 noiembrie a.c., la Bucureşti, Hotel Marriott, în organizarea Camerei Auditorilor Financiari din România: cel de-al 3-lea Congres al Auditorilor Financiari din România, care a avut drept temă „Profesia de audit – pentru încrederea investitorilor şi protejarea interesului public”. Cu această ocazie a fost marcată şi Ziua Naţională a Auditorului Financiar.
La eveniment au participat personalităţi recunoscute în România şi în plan internaţional, reprezentanţi ai organismelor profesionale din ţară şi din străinătate, ai autorităţilor de reglementare, ai mediului academic şi de afaceri, membri şi stagiari ai Camerei, ziarişti.
Printre personalităţile de marcă ale profesiei pe plan internaţional care au onorat cu prezenţa şi intervenţii în Congres se cuvin amintiţi: Michel de Wolf – preşedintele Federaţiei Internaţionale a Contabililor Francofoni (FIDEF) şi al Institutului Revizorilor de Întreprinderi din Belgia, Hilde Blomme – director executiv adjunct în Federaţia Experţilor Contabili Europeni (FEE), Martin Fergus Harris – ambasadorul Marii Britanii în România, Roger Acton – director Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) Europa şi America, David Szafran – secretar general Institutul Revizorilor de Întreprinderi (IRE) Belgia, Martin Manuzi – director general pentru Europa al Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor (ICAEW), Joanne Jamieson – manager monitorizare la Institutul Contabililor Autorizaţi (ICAS), Scoţia, Kenneth Oliver – inspector de calitate şi monitorizare a auditului, Institutul Contabililor Autorizaţi din Scoţia (ICAS), Janin Audas – Ordinul Experţilor Contabili (OEC) Franţa, membru al Consiliului Superior, Veaceslav Ciobanu – preşedintele Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti (ACAP) din Republica Moldova, Iurie Spânu – preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Societăţilor de Audit din Republica Moldova (AFAM), Dragan Mikerevic, preşedintele Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor (SRR) Republica Srpska, Boyko Kostov – preşedintele Institutului Contabililor Publici Autorizaţi din Bulgaria, Ferenc Eperjesi – vicepreşedinte relaţii internaţionale, Camera Auditorilor din Ungaria, Stanislav Stanek – membru al Comitetului Executiv al Camerei Auditorilor din Cehia.
În cadrul momentului festiv consacrat sărbătoririi Zilei Naţionale a Auditorului Financiar, în numele Consiliului CAFR, preşedintele Horia Neamţu a înmânat distincţii de excelenţă pentru susţinerea şi promovarea Camerei în relaţiile interne şi internaţionale, domnului Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor publice şi domnului Tiberiu Tudoran, preşedintele Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (CSPAAS).
Distincţii de excelenţă au fost acordate şi domnilor: Marin Toma, preşedintele Corpului Experţilor Contabililor şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) pentru promovarea practicilor contabile şi Filip Stoica, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR) pentru promovarea practicilor de evaluare.
De asemenea, au primit distincţii de onoare pentru activitatea de auditor financiar de înaltă calitate: Vasile Andrian, Ovidiu Bunget, Mihail Cernat Petre, Maria Constantin, Galaction Covariu, Elena Dobre, Adriana Duţescu, Stela Angela Marian, Emanoila Lucica Pecie, Gheorghe Popescu, Gheorghe Rusu, Smaranda Ştreangă, Florentina Şuşnea, Ştefan Szitas.
Cu acest prilej au fost conferite două premii de excelenţă ale revistei „Audit Financiar”, editată de CAFR, pentru anul 2011. Premiul de excelenţă „Constantin Ionete” a revenit prof.univ.dr. Dumitru Matiş şi asist.univ.dr. Cristina Boţa Avram pentru cercetările ştiinţifice publicate sub genericul: „Auditul financiar în viziunea codurilor de guvernanţă corporativă de la nivel european”, iar premiul de excelenţă „Alexandru Rusovici” colectivului coordonat de dr. Adrian Vintilescu Belciug şi format din Dragomir Avram, Lăcrămioara Corcheş, Daniela Creţu, Carmen Gegea şi Adriana Lupu, pentru cercetarea aplicativă în domeniul IT, publicată sub genericul „Metode cantitative în auditul public intern”.
Lucrările s-au desfăşurat atât în plen, cât şi în cadrul a şase ateliere, axate pe subiecte aferente temei principale, şi anume: „Interesul public – misiune fundamentală a auditorului” – moderator dr. Georgeta Petre, vicepreşedinte al Consiliului CAFR, „Profesia de audit, provocări şi probleme regionale” – moderator Carmen Mataragiu, prim-vicepreşedinte al Consiliului CAFR, „Recunoaşterea rolului societal al auditului” – moderator prof.univ.dr. Ana Morariu, vicepreşedinte al Consiliului CAFR, „Consolidarea încrederii în profesia de audit” – moderator prof.univ.dr Ion Mihăilescu, preşedinte de onoare al Camerei, „Dezbateri cu privire la documentul emis de Comisia Europeană intitulat ‘Cartea Verde – politica de audit: lecţiile crizei’” – moderator Mircea Bozga, membru al Consiliului CAFR, „Dinamizarea pieţei auditului – auditurile mixte” – moderator Ana Dincă, membru al Consiliului CAFR.
În sesiunea finală, la închiderea Congresului, prof. univ. dr. Horia Neamţu, preşedintele CAFR, a rostit o alocuţiune în care a sintetizat problematica abordată şi concluziile desprinse în urma opiniilor exprimate şi din tematicile dezbătute.
Lasă un răspuns