La ce mai sunt bune sindicatele?!

N-am nimic cu sindicatele. O spun de la început, ca să nu se trezească mai târziu vreunii care să mă înjure că mă iau de ei. Mai ales că pe unii sindicaliști îi știu încă de când a apărut varianta democratică a mișcării sindicale. Și pe unii chiar îi stimez. Încă. Sunt de acord că nici eliminarea lor, a sindicatelor, nu e o soluție, altfel, patronatele ar dicta „cum vrea mușchii lor”. Admit că, în urmă vreo 15-20 de ani, sindicaliștii cam făceau legea în România. Când ceva nu-i plăcea liderului, hopa – sus cu mulțimea.

Pe-atunci, cam toți liderii erau guralivi, îndrăzneți peste limită, cu tupeu exagerat, purtând mereu o agendă sub braț. Mai apoi, au renunțat la salopetă și au început să se dea la cravată, costum și ce mai era nevoie ca să arate mai intelectuali. Absolut firesc, doar tendința e aceeași în cazul tuturor: cu toții vrem să ne simțim cât mai bine în hainele noastre. Problema este că, în aproape toate cazurile, liderii și-au urmărit cu insistență milimetrică planul personal, făcându-se frate cu necuratul (a se citi patronul) și lăsându-i pe fraieri să se descurce cum or putea. Mă uit la marii lideri de sindicat de la marile firme care acum nu mai sunt. Foștii colegi de întreprindere s-au dus pe unde au putut, în șomaj, un timp, apoi pe la casa părintească de la țară ori, cei mai norocoși, prin străinătățuri. Liderii au rămas în zonă, unii au devenit consilieri locali, alții administratori de firmulițe, directori de resurse umane ori pur și simplu s-au pensionat. Mă roade însă că sindicatele nu au reușit să rezolve durerile membrilor cotizanți.

Nu au reușit să stopeze nici concedierile, nici să le recâștige salariaților drepturile pierdute, în timp, cu sprijinul și din vina lor, a liderilor. Pentru că oamenii tot și-au pierdut locurile de muncă, deși au cotizat la sindicat să le reprezinte drepturile, tot au plecat în șomaj mai săraci decât înainte, fără salarii compensatorii, tot le sunt încălcate drepturile de către angajatori etc, etc. În plus, aproape de fiecare dată sindicatele amenință că ies în stradă ori că întrerup lucrul. Foarte bine, numai că altfel pot fi rezolvate treburile. Nu știu cum, nu e treaba mea. Nu eu sunt liderul. Mai ales că buba pleacă de la patroni sau de la administratorii firmelor, nicidecum de la salariați sau de la beneficiarii serviciilor oferite de aceștia. Că nu merge o firmă, din cauza gazelor care sunt prea scumpe ori a contractelor prost încheiate, este exclusiv problema patronului. Pe el trebuie să-l tragă de urechi, în primul rând, urmând să ia calea justiției dacă acesta nu le respectă drepturile, nu le achită salariile sau îi concediază abuziv. Altfel, la ce mai sunt bune sindicatele?

Florentin RADU