• în județul nostru sînt aproximativ 15 mănăstiri, ce pot fi vizitate în orice zi din săptămînă • Mănăstirea Bogdana este una dintre cele mai vechi și mai importante ctitorii voievodale, în care se află o valoroasă colecție de obiecte de cult • o altă biserică ce trebuie vizitată este cea de la Borzești, locul unde, conform istoriei, s-a născut și a copilărit Ștefan cel Mare • cei dornici să se reculeagă pot merge la Ciolpani, la mănăstirea situată în imediata apropiere a orașului Buhuși
În România postdecembristă a intrat în uzul frecvent al oamenilor termenul de pelerinaj. Un cuvînt străin pentru românii de atunci, ca multe altele. Lipsa legăturilor oficiale între credinicioși și mănăstiri a constituit în perioada regimului comunist pretextul creării unei false idei asupra stării spirituale. Conceptul de stat ateu s-a dovedit a fi neadevărat, chiar dacă nimeni nu a recunoscut pe față acest lucru, decît după evenimentele din 1989. În diferse situații, cu diferite
ocazii, mass media vorbește despre pelerinaje la mănăstiri,
pelerinaje cu sfinte moaște sau cu sfinte icoane etc. Numărul
impresionant de oameni care au participat și continuă să participe la aceste manifestări ale evlaviei arată că, indiferent de punctul de vedere al specialiștilor, sentimentul religios la români s-a păstrat. Numai la pelerinajele din orașul Bacău, de exemplu, au participat în ultimii ani sute de mii de oameni, ca să nu mai vorbim de cele de la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva, unde numărul celor veniți pentru a se închina a depășit un milion.
Ce este pelerinajul?
„Practicat în majoritatea religiilor, pelerinajul este un obicei cu mult
anterior redactării Bibliei. Este o călătorie a credincioșilor spre un
loc consacrat printr-o manifestare divină sau prin activitatea unui
maestru religios, ca să se roage. De obicei, vizitarea locului sfînt,
ținta călătoriei, este pregătită de ritualuri de purificare și se
împlinește într-o adunare care le manifestă credincioșilor
comunitatea religioasă căreia îi aparțin. Pelerinajul este, deci, o
căutare a lui Dumnezeu și o întîlnire cu El într-un cadru de cult”.
În ceea ce privește creștinismul, legîndu-ne mai mult de Noul
Testament, acesta nu aduce nici o noutate față de Vechiul
Testament. „Iisus «urcă» la Ierusalim cu părinții săi, la vîrsta de 12
ani, ca să se supună Legii și, de-a lungul misiunii sale, mai «urcă»
acolo la diferite sărbători. Biserica este prea legată de istorie ca să
nu recunoască rostul pelerinajelor spre locurile vieții pămîntești a lui
Hristos sau ale manifestărilor lui în viața sfinților; ea vede în aceste
adunări pe locurile acțiunii lui Hristos o ocazie pentru credincioși de
comuniune în credință și rugăciune; ea caută mai ales să le
reamintească aici că se află în drum spre Domnul lor și sub
călăuzirea Lui”.
Scurtele descrieri despre ceea ce înseamnă pelerinajul, prezentate
mai sus, sînt suficiente pentru a arăta că acțiunea aceasta, pe care
o întreprind anual milioane de oameni, fie la Ierusalim, fie la Sfîntul
Munte Athos ori Muntele Sinai, este una foarte serioasă și
importantă. Și asta pentru a nu mai aminti de pelerinajele din
Vechiul Testament ori din alte religii.
Dincolo de toate acestea, din păcate, în România ruptă brusc din
tentaculele regimului comunist, s-a înțeles eronat și termenul de
pelerinaj. Eronat nu în senul închinării, ci al pregătirii sufletești. La
noi, pentru că ne limităm la zona Moldovei, pelerinajul presupune
pentru sufletul unui credincios aceeași pregătire sufletească ca și
pentru o spovedanie. Adică dominantele sînt dorința de curățire și
dorință de înnoire sufletească. Bisericile de mir și mănăstirile
ctitorite în epoci în care sentimentul religios era mai puternic și mai
profund decît în această perioadă a informatizării, constituie și
obiectul celor mai dese pelerinaje. Vederea și închinarea în fața
unei icoane, a cărei vechime transcende veacurile, trecerea
pragului unui sfînt lăcaș în care te veghează chipurile sfinților este
un pelerinaj. Mîntuitorul Hristos și puterea Sa sfințitoare sînt
prezente pentru un credincios adevărat tot atît de intens la Sfintele
Locuri de la Ierusalim ca și într-o biserică moldovenească.
Există totuși și unele tristeți cînd vorbești de pelerinaje în zona
noastră. Băcăuanii se înghesuie, și e firesc să fie așa, la mănăstirile
consacrate din zona Neamțului, unde s-a păstrat mai bine o tradiție
creștină de veacuri, refuzînd lăcașurile de rugăciune din județul
Bacău. Motivele invocate sînt legate, nu atît de locuri, ci de
oamenii, de sfinții care, în chip divin, au răzbătut peste regimul
comunist. Pentru că locuri frumoase și liniștite sînt și în județul
nostru. Însă oameni cu o viață care să atragă în mod deosebit
credincioșii mai puțin. Puțini au rămas însă, din păcate, și în zona
Neamțului. Iar marii duhovnici s-au stins, lăsînd în urmă goluri greu
de acoperit.
Revenind la județul nostru, trebuie să spunem că avem și noi
mănăstirile și locurile noastre de pelerinaj. E drept, nu se mai
păstrează pictura din timpurile medievale, nici construcțiile de
atunci, deoarece, așa cum se poate citi mai jos, unele dintre sfintele
lăcașuri au fost dărîmate cu tîrnăcopul de zeloșii unui regim care,
într-un fel sau altul, mai dăinuie și astăzi. Dar cu atît mai mult ar
trebui să fim impresionați de înaintași și de credința lor. Așa că e
bine și frumos să ne căutăm și să ne susținem propriile noastre
lăcașuri de rugăciune: o bucată de pîine, un ban, o rugăciune, toate
contribuie la deschiderea spiritului către Dumnezeu.
Prezentăm mai jos cîteva dintre mănăstirile din județul Bacău. Sînt,
unele dintre ele, la doi pași de tumultul orașelor, la doi pași priviți
prin prisma celor care au mașini ori își permit să dea cîteva zeci de
mii de lei pentru un bilet la autobuz. Ne-a dat Bunul Dumnezeu de
toate, și cît mai aproape, doar, doar vom deveni mai buni, mai
înțelepți și mai apropiați de El.
Lasă un răspuns