~1 min lectură 1 comentariu

La CFR Călători vor fi desfiinţate patru regionale, iar la cele trei societăţi vor scădea veniturile

Redacția Ziarul de Bacău

Ministerul Transporturilor a cerut o a treia variantă la CFR Călători care va cuprinde desfiinţarea a patru regionale, a declarat Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

„Până miercuri trebuie să apară. Ministerul Transporturilor a dat dispoziţie pentru o a treia variantă, asta pentru că consiliul de administraţie a respins cele două variante”, a spus Măntescu.

Potrivit acestuia veniturile salariale vor scădea cu 25 – 28 la sută, prin neacordarea primelor de Crăciun şi Paşte şi de recuperare forţă de muncă, la toate cele trei societăţi şi vor fi disponibilizaţi aproximativ 7.000 de salariaţi.

„Surpriza la CFR Marfă este că programele ar fi înaintate la minister şi avizate de Consiliul de Administraţie şi de către AGA în cursul lunii noiembrie. Noi nu avem cunoştiinţă de aşa ceva. Ştim doar că o variantă este cu 3.000 sau 3.100 de salariaţi sau 4.325 de salariaţi dacă sindicatele nu acceptă să se renunţe la anumite drepturi salariale”, a mai spus Măntescu. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    adi
    16 ianuarie 2011, 14:14
    0

    Bine macar ca CFR a pus vagoane moderne pe majoritatea trenurilor de tip personal, plus pe toate accelerate.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.