Bolnavul purtat în Săptămîna Mare între Spitalul Județean de Urgență (SJU) și Primăria Bacău a stîrnit un adevărat scandal între consilierii județeni. Aceștia au ajuns să se acuze între ei cum că bolnavul a fost lăsat de conducerea SJU pe scările Primăriei Bacău ca urmare a instigărilor venite de la ei. Totul a pornit de la democratul Eugen Ochenatu, care a vrut să atragă atenția unor colegi că s-au implicat mai mult decît era necesar în această problemă, încercînd să o speculeze politic. „Sînt consilieri județeni care l-au instigat pe directorul Leornard Roșu să aducă pacientul pe scările primăriei. Am stat de vorbă cu oameni din spital și știu cine sînt aceștia. Se cunosc și ei foarte bine. Nu dau nume, pentru că gestul lor e urît”, a spus Eugen Ochenatu. Imediat, în sala de ședințe s-a iscat scandalul. Consilierii județeni au început să se iscodească din priviri, să sară ca arși că nu au fost ei, și tot așa. „Dați nume! De ce aruncația așa vorbele? Spuneți cine au fost, să îi stigmatizăm aici. Să știe toată lumea și presa că au procedat așa”, au țipat aleșii județeni. Eugen Ochenatu nu s-a lăsat înduplecat cu nimic.
Pesedistul Gheorghe Huluță s-a simțit cel mai vizat de afirmațiile colegului democrat, mai ales că el este și președintele Consiliului de Administrație al SJU. „Dacă faceți referire la mine, puteți să îmi spuneți direct, că nu stau cu gloanțele pregătite, așa cum faceți dumneavoastră. Puteți să mă întrebați direct și vă răspund. A fost un gest disperat al directorului Roșu și nimeni nu a instigat cu nimic”, a sărit ca ars și Huluță. Democratul Petrică Mihăilă a venit cu altă idee: să fie adus la raport directorul SJU Bacău. Pesediștii au sărit și ei ca arși că, dacă se cer explicații de la directorul Roșu, să fie adus și primarul Romeo Stavarache. Huluță a completat că va aduce toate cadrele sanitare din spital. Președintele Dragoș Benea a încercat să restabilească liniștea. „Ne pierdem sprijinul electoral dacă ne certăm așa. Am ajuns ca la iarmaroc. De o lună ne certăm într-una, ne acuzăm”, a concluzionat Dragoș Benea. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.