De peste trei luni, sănătatea celor 3.600 de locuitori ai comunei Glăvănești a fost lăsată la mila Domnului. Din august, de cînd medicul de familie care asigura aici asistența medicală a comunității a părăsit definitiv postul, locuitorii nu au fost redistribuiți la alt doctor, așa cum ar fi fost normal. Unii, puțini la număr, din proprie inițiativă, s-au orientat spre unul din cei doi medici de familie din Podu Turcului. Pînă aici parcurg opt kilometri. Restul, cei mai mulți, nu-și permit să-și plătească transportul ca să ajungă la Podu Turcului. „Oamenii sînt foarte revoltați. Sînt cu TBC, bolnavi de cancer. Au nevoie de o adeverință medicală, de un certificat de constatare a decesului, și nu au de unde să le ia. Nu are cine să ne acorde primul ajutor. Este nenorocire”, declară Elvira Popa, secretarul Primăriei Glăvănești. De la Direcția de Sănătate Publică se speră ca în 2005, în comună să vină un alt medic de familie. E greu de spus, însă, cînd se va întîmpla această minune. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.