• demnitarii, magistrații, funcționarii publici și o serie persoanele cu funcții de conducere și control trebuie să își declare pînă la ultimul leuț sumele pe care le dețin în conturi
Nici nu s-au stins bine ecourile operațiunii de completare a declarațiilor de avere, că aleșii noștri trebuie să ia din nou pixul în mînă și să se apuce de completat. De data aceasta, nu mai au de făcut doar cruciulițe pe una dintre căsuțele cu „Da” sau „Nu” cuprinse în chestionarul din declarații, ci să precizeze, exact, valoarea economiilor în lei sau valută depuse la bănci din țară sau străinătate pe numele lor sau al membrilor din familie al căror cuantum depășește 10.000 de euro. Simpla precizare a sumelor exacte din conturi aduce mai multă lumină asupra suspiciunilor care planează referitor la corectitudinea afirmațiilor din declarațiile de avere. Actul normativ care face aceste reglementări nu precizează, însă, și modalitatea practică prin care cei vizați de lege vor putea să își modifice declarațiile. Autoritățile au acum la îndemînă două soluții. Fie îi cheamă la sediile instituțiilor la care au fost depuse aceste declarații pe toți cei ce trebuie să facă modificările prevăzute de lege, fie toate declarațiile vor fi trimise în teritoriu, în localitățile de unde provin semnatarii declarațiilor, pentru completare.
Oricare ar fi soluția aleasă, declarația de avere va trebui modifiată pînă la sfîrșitul acestei luni. „Nu va fi nici o problemă în ceea ce mă privește. Nu am sume exorbitante depuse în conturi bancare. Diferența dintre plafonul maxim de 10.000 de euro precizat de lege și suma exactă pe care o am eu în cont nu este mai mare de 5.000 de euro”, este de părere senatorul PNL Dan Constatinescu. Spre deosebire de senatorul PNL, care recunoaște că are economii în valoare de 15.000 de euro, deputatul PSD Nicolae Sersea spune că nu are depozite bancare ce trebuie declarate. În opinia sa, modificarea declarațiilor de avere cu sumele exacte deținute în conturi nu va aduce prea multă lumină asupra bănuielilor care planează asupra unora sau altora dintre aleșii care ar fi dobîndit averi peste noapte. „Nu cred că vom avea surpriza să vedem conturi de milioane de dolari. Cei care au avut șansa să aibă afaceri prospere cu sigurață și-au investit profiturile obținute și au lăsat banul să circule. Cît despre cei care au abținut averi pe căi necinstite, lumea deja îi cunoaște”, spune Nicolae Sersea. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns