Cabinetele medicilor de familie nu pot fi scoase la vînzare
• doctorii care au preluat cabinete în comodat, și care au crezut că trebuie să-și cumpere de urgență spațiile, au aflat că legea care impune acest lucru nu se referă și la ei • unii medici vor însă să achiziționeze clădirile în care au făcut modernizări • dacă medicii de la țară ar cumpăra cabinetele, n-ar mai pleca atît de ușor la orașe
Panica medicilor de familie, care se temeau alaltăieri că nu vor avea timp să se încadreze în termenul necesar depunerii cererilor pentru cumpărarea spațiilor în care își desfășoară activitatea, s-a transformat ieri în dezamăgire. Doctorii din cabinetele individuale, ocupate pe baza contractelor de comodat, au aflat că Legea 550, referitoare la vînzarea spațiilor comerciale sau prestări servicii aflate în administrația consiliilor locale și județene nu-i include și pe ei. Într-o adresă trimisă ieri dimineață în teritoriu de Ministerul Sănătății și Familiei se explică că legea cu pricina, descoperită de medici în ultimul moment, nu îi vizează cîtuși de puțin. Cu alte cuvinte, chiar dacă ei prestează servicii medicale în cabinete care de la 1 ianuarie 2003 vor intra în administrația consiliilor locale, nu își vor putea cumpăra spațiile. Adresa transmisă Direcției de Sănătate Publică (DSP) specifică foarte clar că medicii de familie rămîn în continuare în contract de comodat cu DSP, adică sînt chiriași absolviți pînă în 2004 de plata chiriei.
Gratuitatea pe încă doi ani nu-i încîntă deloc pe medicii de familie care spun că în actualele condiții cumpărarea cabinetelor este singura soluție prin care vor fi stimulați să-și modernizeze spațiile, iar medicii de la țară să nu-și schimbe locul de muncă. Deși mai marii sistemului sanitar spun că spațiile cabinetelor nu pot fi vîndute acum, medicii de familie sînt hotărîți ca, pînă pe 5 decembrie, să depună totuși cereri pentru cumpărare. „Nici unul dintre medicii de familie nu ard de nerăbdare să scoată niște bani din buzunar pentru cumpărarea spațiilor, dar calitatea de proprietar este absolut necesară pentru noi. De anul trecut, din decembrie, bugetul de liberă practică, cel din care se puteau face dotări și modernizări ale cabinetelor, s-a desființat, iar medicii au fost obligați să face aceste lucruri din venitul lor. Dacă tot am investit în cabinet din banii noștri, este foarte normal să dorești să devii proprietar. Doar așa vom putea exista la modul serios. Medicii de la țară, de exemplu, dacă vor fi proprietarii cabinetului, nu vor mai pleca dintr-un loc în altul și vor fi interesați să-și facă treaba”, este de părere doctorița Elena Stîngă, șefa Asociației Medicilor de Familie. Deși au aflat ieri că spațiile cabinetelor medicale nu intră sub incidența Legii 550, unii medici de familie și-au depus totuși cererile pentru cumpărare și speră ca solicitările lor să fie acceptate de mai marii sistemului sanitar băcăuan. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns