Peste trei sute de bebeluși au fost aduși pe lume în ultimele șase luni la Moinești, de cînd în cadrul spitalului funcționează Secția de Obstretică – Ginecologie. În această perioadă au fost înregistrate 327 de nașteri, și în două situații a fost vorba despre gemeni. În octombrie, aici au văzut lumina zilei 57 de nou născuți. Cele mai multe mame, în număr de zece, au fost din Comănești. Avînd în vedere condițiile deosebite oferite de noua maternitate și faptul că fiecare pacientă are propria rezervă, două tinere, una din Onești, cealaltă din Tîrgu Ocna, au preferat să se deplaseze la Moinești pentru a naște. „De la inaugurare și pînă în prezent, numărul paturilor din secția noastră a crescut de la 25 la 30, iar instrumentarul a fost complet înnoit”, a precizat Maria Bulat, medic șef la Secția de Obstretică – Ginecologie. (Mihai VIERIU)
La Maternitatea din Moinești vin să nască tinere din Onești și Tîrgu Ocna
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.