La moara cu proverbe

„Joaca” cu vorbele

• „Din prost și din nebun nu s-alege om bun…”

Inepuizabila „moară a proverbelor” macină ca într-un „perpetuum mobile” gînduri și pilde, doar-doar s-o îndrepta omul nostru pe calea adevăratelor noime; așadar, „hai la moara cu proverbe, dai un ban dar știi că fierbe…”

• „De la beat cîrciumă viu, cu partea într-o căciulă, nici nu latră nu mă cîine”… – zicala asta-i cam pe dos, dar își are istețimea ei! în ultima vreme „cîrciuma” a căpătat o importanță capitală în existența talentatului și harnicului nostru popor, și, desigur, a fascinantei noastre patrii… S-o luăm mai pe logică, întrucît creatorul anonim s-a cam jucat cu vorbele. Deci: cîrciuma nu-i neapărat cuibușorul unde consumatorii se îmbată, ci, mai abitir lăcașul în care se dezbat problemele mari ale țării; la cîrciumă se pune, nu-i așa, țara la cale – calea care duce, evident, spre noi culmi de progres și civilizație (că „progresul” îi numai al unora și „buclucurile” sînt ale altora – ăștia din urmă fiind dintre cei care nu prea au bani să-i îngroape în teșchereaua cîrciumilor indigene tot mai scumpe și numeroase – problema e de importanță minoră; esențialul e ca cineva să se îmbogățească de așa manieră încît media dintre îmbuibare și mizerie să fie una rezonabilă…); apoi: „căciula” e o piesă vestimentară cam desuetă, dacă nu mîrlănească, mai nou se poartă
fel de fel de șepci, pălării, caschete, glugi ș.a., iar cîini să te latre, de unde, că acțiunea de nimicire a superbilor lătrători e în toi; de lătrat te latră, în noul peisaj civic al originalei noastre democrații, tot semenii tăi care, firește, o dau lesne pe limbi străine! Așa că, reformulăm și dezvoltăm zicerea astfel: „de la cîrciumă viu sau nu viu beat, e treaba mea, nu a voastră; n-am căciulă, deci n-am nimica de înclinat în vreo parte; și-n lipsa cîinilor de prin ogrăzile oamenilor (că nici ogrăzi nu prea mai sînt, iar oamenii îs mai mult neoameni), lătrați-mă voi, frații mei, dacă asta vă face plăcere și considerați că ham-hamul duce la creșterea nivelului de trai!”.

• „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere” – asta pentru că EL, stăpînul naturii, e bun la suflet și îngăduitor, dar… Dar ce te faci cu unii (așișderea fii ai Celui de Sus!) care iau pielea de pe om, de pe aproapele, zbătîndu-se în sărăcie lucie! Iubiții noștri conducători (de stat, de consilii, de primării ori alte asemenea „structuri”) dau legiuri (nelegiuiri!), hotărîri peste hotărîri, de bietul contribuabil, năucit de cap, nu știe ce să mai vîndă ca să-și plătească dările și gloabele! Păi, treabă-i asta?! Ori ăștia care iau pielea de pe om n-au nici un Dumnezeu și-atunci se cade să ne cerem (tot noi, săracii) scuze…

• „De vorbă bună nu te doare gura” – ba pe unii („răi de gură”, „guri spurcate”, „guri sparte”, „guri nesătule”) îi doare, drept pentru care
împroașcă în jurul lor numai venin, otravă, răutăți, mușcături, împunsături, cîinoșenii, hainii, scîrboșenii, măscări! Din pricina ăstora (dar nu doar a lor!) oamenii buni, OAMENII adevărați (din nefericire tot mai rari) ajung să-și blesteme clipa în care s-au născut și s-arunce anatema peste viața pe care o duc!

• „Din gura prostului afli adevărul” – Oare?! Eu unul știam că „gura păcătosului” este aceea care „grăiește adevărul”! Hm! Greu de crezut că prostul, cît o fi el de sincer și… imaculat la creier are habar ce-i acela adevăr! Din gura prostului afli prostii, asta e sigur! Că mai zice un alt proverb: „din tîlhar și din curvar, mai faci gospodar; dar din prost și din nebun, nu s-alege el om bun”! Așa mai merge…

• Cică „din vorbă în vorbă iese la iveală adevărul” – dar la fel de bine, tot din vorbă în vorbă se ascunde adevărul de nu-l mai afli unde-i, cu toate tribunalele din lume (mai ales într-un „mecanism justițiar” care funcționează cum nu/ funcționează prin partea asta de univers…). (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!