Sub deviza „Civilizatia si sanatatea incep de la curatenie”, Primaria Moinesti a demarat, la inceputul acestei saptamini, programul „Luna curateniei”, care se va derula pina la sfirsitul lunii. Au fost invitate toate persoanele fizice si juridice din Moinesti sa contribuie la realizarea acestui program, prin luarea de masuri care sa duca la curatenia spatiilor verzi, aleilor, trotuarelor si a rigolelor stradale, cursurilor de ape, ecologizarii parcurilor, plantarii de puieti. „Actiunile au inceput de la maturatul stradal, efectuarea curateniei in toate zonele orasului, in institutii, unitati comerciale si vor continua cu ecologizarea parcurilor si cimitirelor, a riurilor, precum si cu plantarea de puieti. Nu vom ierta nici autovehiculele abandonate, care vor fi identificate si ridicate”, a declarat primarul Vasile Ailincai. Acesta spera ca si cetatenii sa se implice in infrumusetarea zonelor unde locuiesc, pentru ca, „actiunile de curatenie, pe linga ca trebuie facute, trebuie si intretinute”. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns