Cu bune, cu rele, Recensamintul populatiei si locuintelor 2011 s-a incheiat. Datele culese de pe teren se afla acum in grija statisticienilor. Daca se va mai gasi cite o persoana care nu a stat de vorba cu recenzorul si se va duce, din proprie initiativa, la primarie, pentru a-si declara datele, nu este nicio problema – spune directorul executiv al Directiei Judetene de Statistica Bacau, dr. Eugenia Harja. „Din 5 noiembrie – a precizat directorul institutiei bacauane -, vom incepe Ancheta de control a Recensamintului, iar datele inregistrate vor fi comparate cu cele pe care le vom culege noi. Ancheta va fi intreprinsa de salariatii nostri, care cunosc foarte bine metodologia de recenzare, si va avea loc in locuintele alese aleatoriu, dupa instructiunile pe care le vom primi de la Institutul National de Statistica. Astfel, nu trebuie sa fie nicio surpiza pentru nimeni daca la usa casei va bate din nou cineva care va pune un nou set de intrebari similare cu cele de la Recensamint. Asa se procedeaza de fiecare data si este o actiune foarte importanta de verificare a calitatii inregistrarii datelor”.
Statisticienii se asteapta la diferente fata de cifrele estimate, avind in vedere si conditiile in care s-a facut, in acest an, Recensamintul, iar plecarea multor romani la munca in strainatate fiind pentru prima oara un fenomen de amploare surpirns de un recensamint al populatiei, care are loc odata la zece ani. Numaratoarea finala, dar provizorie, arata pentru judetul Bacau 629.000 de locuitori, fata de 707.000 in anul 2002. „Ne asteptam la un minus de populatie – a opinat Eugenia Harja -, ceea ce se intimpla in toate judetele, cu exceptia judetului Ilfov, unde se poate inregistra un plus.” Multe locuinte din judet sint, acum, nelocuite, pentru ca familii intregi sint la munca in alte tari. Recenzorii s-au interesat de aceste familii la vecini sau la asociatiile de locatari, dar oricum nu puteau afla toate datele despre cite persoane mai au domiciliul acolo. Si, oricum, datorita milioanelor de romani aflati in alte tari, populatia stabila a Romaniei va fi cu atit mai mica.
In Regiunea Nord-Est, judetul Iasi are 774.000 de locuitori (817.000 in 2002), Suceava 655.000 (688.000), Botosani 404.000 (453.000), Vaslui 393.000 (455.000), iar Neamt 507.000 (555.000). (Petru DONE)
Lasă un răspuns