La Oituz, purificarea de Bobotează se face cu focuri de armă

E cald afară, de parcă ar veni primăvara. Oamenii ascultă slujba în curtea bisericii relaxați, iar proverbiala zicală cu frigul Bobotezei pare îndepărtată de tot, ca și cum nici n-ar fi fost zămislită pe meleagurile noastre. în difuzoarele puse strategic undeva în dreapta și în stînga intrării în biserică se aud vocile răgușite a doi preoți. Una dintre ele, aproape stinsă de răceala pîrdalnică ce pusese stăpînire pe preot. Femei, bărbați, dar mai ales tineri, bine îmbrăcați ascultă slujba cu o smerenie care nu are nimic de-a face cu umilința. Se observă în statura și ochii oamenilor adunați la biserica din Oituz o mîndrie aparte, acea mîndrie a muntenilor de care se tot vorbește, dar care este palpabilă abia cînd ești în mijlocul unei asemenea comunități. O codană, îmbrăcată în cojocel de blană, șoptește prietenei sale un mare secret, care nu suferă amînare, dar pentru care primește aspră dojană de la femeile mai în vîrstă. în fine, se aude și se vede o oarecare agitație pe treptele bisericii: lumea începe să iasă din lăcaș cu căni în mînă în care au aprins lumînări și au pus busuioc. Undeva în dreapta se agită odoarele bisericii, iar lumea se apropie de căzile frumos acoperite cu ștergare. Preoții își fac loc prin mulțime și sfințesc apa. De undeva de lîngă clopotniță se aud focuri puternice de armă. Sînt vînătorii și toți bărbații din sat care au „guri de foc”, și care marchează în felul acesta sfințirea apelor. Se sfîrșește slujba, iar în microfon se aude vocea preotului care le cere oamenilor să se apropie să ia agheasmă de la canele. Apoi se împrăștie prin cimitir și stropesc mormintele. „Acum își botează și femeile pruncii nenăscuți”, spune un bătrîn cu ochii către puzderia de oameni care au împînzit cimitirul și care stropesc peste tot cu busuiocul muiat în căni. Privesc femeile, uimită de o asemenea tradiție care le îngăduie să se spele de păcatul întreruperii unei sarcini. „E, ăsta-i un obicei care se practică pe aici de multă vreme, și care deși nu-i acceptat de părinte nici nu este hulit. Se face și el că nu vede”, ne spune hîtru unul dintre bătrîni, aruncînd o cu totul altă perspectivă asupra relației pe care o au acești oameni cu biserica. Una caldă, de familie, pe care nu o prea întîlnești la tot pasul.

Puștile vînătorilor au fost sfințite cu agheazmă

în timp ce oamenii iau agheasmă preotul se îndreaptă cu busuiocul cu care a sfințit apa în căzile de lemn către vînătorii care au pușcat aerul plin de spirite rele și au dat un aer și mai solemn sărbătorii. Cu crucea într-o mînă și cu busuiocul muiat în apă sfințită în cealaltă, părintele Ioan Bitir săvîrșește un ritual nemaintîlnit: sfințește puștile bărbaților, care așteaptă cuminți ca la împărtășanie. „Aici a fost sat de munte și vînători mulți, așa că tradiția este ca de Bobotează să vină cu puștile la sfințit în caz că vreunul dintre „concurenți” le-a făcut farmece și le-a legat gura de foc”, ne explică ritualul părintele Bitir puțin mai tîrziu. După ce se mai risipește lumea, pe masa din mijlocul curții bisericii se văd cîteva vase în care a răsărit grîul, cîteva împletituri cu spice de grîu și crenguțe de brad precum și cîteva buchete de ghiocei. Văzînd-mi privirea ușor uimită preotul îmi explică semnificația obiectelor aflate pe masă. „Pe vremuri se făcea procesiune publică și preotul sfințea apa la rîu. Plecam din curtea bisercii și odoarele, cu vînătorii, cu coronițe din spice degrîu de anul trecut împletite cu crenguțe de brad și tricolor și cu trei cruci de gheață și sfințeam apele rîului. După asta, fiecare punea un bănuț pe crucile de gheață și își punea o dorință. Din 1948, asemenea procesiuni au fost interzise pînă în anul 1990. Din păcate, în acest an nu am putut face o asemenea cerermonie pentru că este foarte cald și din cauza asta nici cruce de gheață nu am avut. Dar e semn de bucurie că grîul a crescut mare, înseamnă că va fi an bogat”, ne-a mai spus preotul Ioan Bitir.
încet, încet curtea bisericii s-a golit. Bărbați și femei se îndreaptă agale către case și își spun unii altora „La mulți ani!”, de parcă acum ar fi fost Anul Nou. Se duc în curți și după ce „înmulțesc” agheazma stropesc animalele care le ajută la muncă, ogoarele care dau rod și toate apele pe care le folosesc din fîntîni sau izvoare. „Să vii cu mine, Ană, să trecem pe la izvorul din cîmp mai după amiază, că la vară ne-om duce să bem apă din el”, se aude vocea unei femei tinere în timp ce urcam în mașină și ne îndreptam către viața lipsită de tradiții și plină de zgomot a orașului. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!