Tinerii din Onești, dar și categoriile sociale defavorizate care au dreptul legal la un sprijin din partea autorităților, și-ar putea vedea rezolvate o parte din probleme odată cu darea în folosință a 325 de unități locative care vor avea destinația de locuințe sociale sau pentru tineret. Deocamdată, asigurarea acestor locuințe se află în stadiul de proiect, primul pas spre realizarea lor fiind aprobarea de către Consiliul Local a trecerii unor suprafețe de teren din domeniul privat al municipiului în folosința gratuită a Agenției Naționale pentru Locuințe. Este vorba despre două tipuri de investiții, o primă categorie fiind două ansambluri de locuințe care urmează să fie construite, iar o alta, construcții existente care vor fi modernizate. Suprafața de teren pe care vor fi construite imobilele și cele ocupate de imobilele existente au trecut în folosința ANL prin votul consilierilor oneșteni și urmează să treacă din nou în domeniul privat al municipiului după executarea lucrărilor de construcție și modernizare. Cele două ansambluri de locuințe, „Daciei” și „Bucium”, ocupă o suprafață de cîte 3.000 de metri pătrați, unde urmează să fie construite cîte trei blocuri a cîte 25 de garsoniere. „Au fost alese aceste zone pentru că aici există utilitățile tehnico-edilitare necesare și pentru că în municipiu nu mai sînt alte zone care să permită construirea unor blocuri”, a precizat Livia Bordei, șeful serviciului investiții din cadrul Primăriei Onești. Imobilele care urmează să fie modernizate sînt căminul numărul 2 din incinta Colegiului Tehnic „Petru Poni”, unde se vor realiza 40 de locuințe, și blocul numărul 1 din strada Libertății, unde se vor amenaja 135 de unități locative. Fondurile necesare urmează să vină de la ANL atît în cazul imobilelor construite, cît și în cel al celor modernizate. Deocamdată nu a fost aprobată decît trecerea în folosință gratuită a ANL a terenurilor respective pe durata lucrărilor, urmînd ca primăria să încheie o serie de acte cu Agenția. Lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor, după cum speră edilii oneșteni care au considerat necesară efectuarea acestor lucrări dată fiind cererea mare de locuințe din partea populației. (Romeo SĂLBATECU)
La Onești se vor construi 325 de locuințe prin ANL
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.