– a doua scrisoare din Rodos
Azi am fost in calatorie in jurul insulei Rodos. Am inchiriat o masina cu Jeramy Dodds, prietenul meu canadian, poet, am umplut-o cu benzina si ne-am tot dus. A fost o zi torida. Pe geamul masinii intra vint arzator. Soarele era aruncator de flacari, o arma. Pina la urma am inchis ferestrele si-am stat la aer conditionat. Am vazut intii niste celebre ruine, apoi un castel (pe o stinca nu prea neagra si fara riu mititel, pentru ca insula nu are riuri – aici am fotografiat o sopirla, sper sa iasa, ca era tare mica si zglobie si nu puteam s-o prind in obiectiv). Am trecut pe la o plaja de wind-surferi (daca asa se scrie, tipii aceia pe plansa cu vela, ce-si luau zborul din cind in cind, dusi de vint).
Un scenarist irlandez, Robert, aflat la Centrul din Rodos a patra oara, ne recomandase un loc unde sa mincam, Taverna Acropole – si ne-am dus. Era intr-un satuc – si a fost unul dintre cele mai interesante momente ale excursiei. Ne-am infatisat cu spasenie in fasa tavernei si vedem afara, la o masa, chiar linga usa, un calugar „urit in cap si picioare” (dupa vorba unui cronicar), cu potcap si anteriu, care pe data ne-a luat la vorba, dar asa fel, de parca i-am fi fost cei mai vechi si mai dragi frati. Minca. Avea mai multe farfurii in fata si minca din ele cu mina. Ne-am asezat si noi la o masa. Calugarul si-a treminat bucatele pe indelete, s-a sters pe miini de fata de masa si-a venit la noi molcom: no, amu comandati ce poftiti, ne-a zis el intr-un soi de engleza. Ne-am dumirit ca el e patronul circiumii si-am zis si noi ce vrem, din ce ne-a spus ca are. A fost una dintre cele mai delicioase mese! Cu un peste cu dinti ascutiti si vizibili (un rapitor), cu soiuri de musacale, cu salata greceasca, piine prajita si stropita cu ulei de masline, presarata cu maghiran si alte bunatati. Ba ne-a adus si-o masura de vin rosu – partea casei – cam 200 ml, cit sa bem cite jumate de pahar fiecare. M-am cam speriat, fiindca Jeramy nu gasise bancomat si n-avea bani la el, iar eu mai aveam doar vreo 80 de euro. Si-o patisem la o alta masa, in Cetatea Templierilor in Rodos, unde-am mincat niste rabdari prajite si ne-au luat 70 euro pe ele! Pina la urma a fost bine, am scapat cu doar 20 euro de caciula (cu tot cu bere, coca-cola, apa). Am rasuflat usurati (la buzunare). Am prins dupa asta curaj (ca e curajos omul cu burta plina) si ne-am dus direct in Lindos. Am facut baie, ca altceva n-as fi putut, ba, chiar, dupa jumatate de ora in apa, tot nu ma racorisem. La cetate n-am mai avut curaj sa urc pe-asa vipie, doar am pozat-o. Am fost si prin tirg la Lindos si ce mi-a placut mai mult au fost cirdurile (ca herghelii nu le pot spune) de magari inchiriati de oamenii ce-i calareau apoi (ce magari!). Am ajuns pe la sapte seara acasa, dupa zece ore de calatorie. Una peste alta, a fost grozav. Dar sa nu uit ce e mai important: patronul cu potcap si anteriu isi zice Papa Georgio. Am vrut sa-i refuzam aperitivul si s-a facut foc. Sa nu ascultam noi de Papa Georgio, auzi tu! A fost cum a vrut el, desi Jeramy se plingea de prea-plin, si-am mincat pepene si cite-o pruna.
Acum, cam ars de soare si batut de vinturi, ma retrag spre dormitoare (de parca as fi facut si altceva in timpul vietii)!
Dan PERSA
Lasă un răspuns