Bibanul nu are o poziție foarte avantajoasă în clasamentul pescarilor, aceștia reușind să prindă biban din greșeală cînd își doreau altceva. Cine a încercat însă o partidă adevarată la biban apreciază probabil diferit acest pește deosebit. Principala condiție pentru o partidă adevărată cu momeli artificiale este apa limpede și curată. Bibanul se bazează în primul rînd pe văz. Își pîndește prada și apoi face ravagii în cîrdurile de peștișori pe care le găsește în apa mică din apropierea malului (în special la începutul sezonului). Perioada ideală de pescuit este dimineața devreme, cînd bibanul pornește la vînătoare o dată cu primele raze de lumină.
Toamna ne vom testa cel mai bine lingurițele din trusă deoarece dispare masa bogată cu cîrduri de puieți și o dată cu scăderea temperaturii, peștii se retrag în apele mai adînci. Aceasta este perioada în care bibanii devin mai activi, chiar agresivi cînd pe o suprafață mai mică se adună mai multe exemplare. Iarna, bibanii se retrag la adîncimi foarte mari. Dacă avem posibilitatea de a folosi năluci în aceasta perioadă, le vom alege pe acelea care se tractează încet, adversarul nefiind capabil să atace o nălucă rapidă.
Echipamentul
Pentru pescuitul de pe mal avem nevoie de o lansetă sensibilă, cu o acțiune medie de 15-30 g. O lansetă foarte rigidă nu ne avantajează la recuperarea nălucii și sînt greu de sesizat atacurile nehotărîte. Lungimea lansetei (dacă copacii sau alte obstacole ne permit aceasta) va fi de 3-3,30 m și trebuie echilibrată cu o mulinetă corespunzatoare. Vara se folosesc lingurite rotative mici, cu un fir monofilament de 0,14-0,16 (ideal), dar nu se recomandă un fir mai gros de 0,22, chiar dacă naluca se agață des. Toamna și iarna, în apele mai adînci putem folosi fir textil pentru că aici nu ne mai avantajează caracteristicile firului monofilament. Lingurițele rotative mici se folosesc pentru pescuitul în apele puțin adînci, dînd un randament foarte bun atunci cînd sînt tractate printre bancurile de peștișori. Lingurițele oscilante, fiind de obicei mai grele decît cele rotative, se folosesc cînd pescuim din barcă la adîncimi mari. Recuperînd încet firul putem să o păstrăm în apropierea fundului apei, unde, cu o vibrație lentă dar hotărîtă, poate fi deosebit de atrăgătoare chiar și pentru știucile din zonă. Năluca rămîne puțin timp în apa adîncă, recuperarea făcîndu-se mai mult prin apa mai puțin adîncă. Bibanii care se găsesc la adîncimi mari nu vor urmări nălucile și în apa mică. Pescuitul din barcă este metoda prin care putem păstra năluca în apropierea fundului apei pînă chiar sub barcă. Astfel va fi ținută mai mult timp tocmai în zona unde se hrănesc bibanii. Această metodă este eficientă vara tîrziu sau toamna, cînd bibanii se vor retrage din apele puțin adînci. Bibanul își urmăreste prada și nu se repede la ea, așa cum face știuca. Pescuind din barcă îi vom oferi năluca pe o perioadă mai lungă. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns