• soluția ar fi continuarea lucrărilor de la Movileni, Vrancea, dar pentru asta ar fi nevoie, în 2003, de cel puțin 150 de miliarde de lei
Doar cinci sute dintre cei 1.200 de salariați de la Hidroconstrucția Bacău vor avea de lucru de luna viitoare. Deocamdată, toți salariații de aici stau acasă și primesc 75 la sută din salariul de bază din fondurile Casei Sociale a Constructorilor, la care tot ei contribuie în decursul anului. Avram Groper, liderul sindicatului „Siret” de la Hidroconstrucția, spune că firma are în execuție mai multe amenajări hidroenergetice, avînd ca beneficiar Hidroelectrica. Deocamdată, sînt asigurați pentru acest an 240 de miliarde de lei pentru lucrările de la Poiana Teiului, județul Neamț, fonduri suficiente pentru 2003. Lucrul va reîncepe aici pe 3 martie, dar aici vor munci doar cinci sute de persoane. Ceilalți șapte sute de angajați vor afla dacă au de lucru abia peste două săptămîni, cînd se va decide dacă vor fi continuate lucrările la amenajarea de la Movileni, județul Vrancea. „Vom prezenta un program de lucru necesar finalizării contrucției pînă în 2005, dar asta ar însemna o finanțare de cel puțin 150 de miliarde de lei în acest an, iar în 2004 și 2005 ar fi nevoie de și mai mulți bani”, declară Groper. Hidroconstrucția Bacău mai are în execuție două amenajări, la Cosmești și Borca. „Lucrările la amenajarea de la Borca a fost sistată anul trecut, dar inundațiile soldate cu victime de la începutul acestui an ar fi trebuit să convingă Guvernul să continue finanțarea, lucru care nu pare să se întîmple”, spune liderul de sindicat. El apreciază că singura variantă pentru prevenirea inundațiilor și alunecărilor de teren de aici ar fi continuarea lucrărilor de amenajare hidrologică. În caz contrar, la fiecare topire a zăpezilor, este de așteptat o catastrofă similară celei din luna ianuarie. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns